Un experiment lansat sub administrația Trump folosește inteligența artificială pentru a evalua și respinge cereri de preaprobare (prior authorization) depuse de medici și furnizori medicali în cadrul Medicare tradițional, potrivit unei relatări Ars Technica. Programul, numit WISeR, a fost lansat în ianuarie 2026 în șase state - New Jersey, Ohio, Oklahoma, Texas, Arizona și Washington - și urmează să se desfășoare până în 2031. Practica a fost numită de un furnizor medical «o rușine pentru rasa umană», potrivit unor documente obținute de Electronic Frontier Foundation (EFF) printr-un proces FOIA. Problema centrală ține de faptul că firmele care operează aceste sisteme AI au un stimulent financiar clar să respingă cât mai multe cereri posibil.

Logica e simplă și cam sumbră: vânzătorii de tehnologie care implementează aceste soluții sunt plătiți de stat, prin CMS (Centers for Medicare & Medicaid Services), în funcție de cheltuielile pe care reușesc să le evite, însă nu sunt plătiți pentru respingerile care ajung să fie anulate în apel. Practic, asistența medicală devine un joc de numere, unde algoritmul nu e optimizat pentru diagnostic corect sau nevoia reală a pacientului, ci pentru reducerea cheltuielilor sistemului. Pentru vârstnici, care depind masiv de programe guvernamentale pentru tratamente esențiale, diferența dintre un proces echitabil și unul "eficient" poate însemna acces la îngrijire sau refuz total.

Documentele obținute de EFF, aproape 1.000 de pagini, arată amploarea fenomenului: doi dintre vânzătorii implicați au respins 5.944 de cereri doar în primele trei luni de funcționare a programului. Unul dintre ei, Virtix, a respins mai multe cereri decât a aprobat și a primit un plan corectiv din partea autorităților după ce performanța sa a atras atenția. Deși ținta stabilită era ca deciziile să fie luate în cel mult 72 de ore, documentele arată cazul unei cereri rămase în așteptare timp de 83 de zile. Un alt furnizor, Innovaccer, a ajuns să aprobe automat aproape toate cererile, din cauza lipsei de pregătire a personalului implicat. CMS susține că fiecare respingere este revizuită de un clinician uman înainte de a deveni definitivă.

Acest experiment nu apare izolat, ci se înscrie într-un val mai larg de utilizare a AI-ului în asigurările de sănătate din Statele Unite. Tot mai mulți algoritmi analizează automat dosare medicale complexe și decid în câteva secunde dacă o procedură sau un medicament vor fi decontate. Spre deosebire de un evaluator uman, care poate ține cont de context, nuanțe și circumstanțe individuale, criticii avertizează că un model antrenat să minimizeze costurile tinde să respingă orice caz care nu se potrivește perfect cu niște criterii rigide, predefinite.

Ce e interesant, sau mai degrabă îngrijorător, e că fenomenul depășește granițele SUA ca precedent. Reflectă un tipar deja vizibil în multe industrii: decizii cu impact direct asupra vieții oamenilor, automatizate în numele eficienței, dar fără garanții solide de transparență sau posibilitate reală de contestare. Folosirea AI-ului pentru a respinge cereri de asigurare nu e ceva nou, dar viteza și volumul cu care aceste sisteme pot procesa, și respinge, mii de dosare deodată ridică întrebări serioase despre responsabilitate. Cine răspunde când un algoritm refuză un tratament vital? Cine verifică dacă decizia a fost luată corect din punct de vedere medical, și nu doar contabil?

Criticii subliniază exact acest conflict de interese structural: cu cât sistemul respinge mai mult, cu atât economisește mai mult statul, prin programul Medicare, indiferent de ce se întâmplă cu pacientul. Tehnologia, în loc să fie un instrument de eficientizare, riscă să devină un mecanism care adâncește inegalitățile din sistemul de sănătate, mai ales pentru cei care nu au resurse sau cunoștințe să conteste o decizie automată.

Rămâne de văzut dacă experimentul va fi extins, reglementat mai strict sau abandonat sub presiunea publică. Un lucru e limpede însă: folosirea AI-ului în decizii medicale cu miză mare nu poate fi tratată ca o simplă chestiune de eficiență administrativă. S-ar putea ca acest caz să devină un reper important în dezbaterea despre limitele etice ale automatizării în sănătate, mai ales acolo unde populația afectată, vârstnicii, are cel mai puțin acces la resurse pentru a se apăra.

Sursa: Ars Technica