Promisiunea era simplă: lași inteligența artificială generativă să-ți scrie rapoartele, prezentările și e-mailurile, iar tu te ocupi de lucrurile importante. Realitatea, spun tot mai multe cercetări, arată altfel. Ce economisești la scris pierzi la verificat, iar la final contul poate ieși chiar pe minus.

Concluzia vine de la Karen Feigh, profesor de inginerie cognitivă la Georgia Institute of Technology. Într-un text publicat în The Conversation și preluat de Futurism, ea susține că potențialele câștiguri de productivitate ale AI-ului sunt erodate de efortul uriaș pe care îl cere curățarea rezultatelor sale. Vinovatele sunt așa-numitele halucinații, adică momentele în care modelul livrează cu mare aplomb informații greșite.

Ce este, de fapt, «povara verificării»

Feigh pune în centrul discuției un fenomen numit «verification burden», adică povara verificării. Termenul vine din zona învățării automate și descrie timpul pe care oamenii îl pierd verificând dacă munca făcută de tehnologie este corectă.

Profesoara îl explică astfel: la un nivel mai profund, povara este costul cognitiv al încercării de a recăpăta controlul asupra unei munci delegate parțial unui sistem, în timp ce tu rămâi responsabil pentru produsul final. Cu alte cuvinte, nu poți da vina pe AI. Dacă o cifră din raport e greșită, semnătura de pe document rămâne a ta.

De ce verificarea e mai grea decât crearea

Un punct esențial din analiza lui Feigh este că a verifica un text e fundamental diferit de a-l crea de la zero. Când îți faci singur o prezentare, știi destul de clar când ai terminat sau măcar când e suficient de bună pentru scopul ei. Are un punct final evident.

Cu verificarea e invers. Un angajat trebuie să decidă ce să controleze și cum, fără să știe dacă există vreo eroare, unde se ascunde sau ce formă ia. Feigh notează că momentul în care ar trebui să te oprești din verificat este mult mai puțin evident. Poți verifica zece minute sau două ore și tot nu ai certitudinea că ai prins tot.

Practic, AI-ul îți dă un document care arată finisat, dar te lasă cu sarcina ingrată de detectiv: cauți o greșeală care poate exista sau poate nu. Iar o greșeală bine mascată, într-un text fluent și convingător, e mult mai greu de văzut decât una dintr-un text scris de mână.

Nu e un caz izolat

Fenomenul se leagă de alte constatări recente. Futurism amintește de un sondaj al celor de la Stanford, potrivit căruia mulți angajați obligați să folosească AI la serviciu ajung, în mare parte, să producă muncă de umplutură făcută fără efort. Rapoartele și memourile par acceptabile la prima vedere, dar cer mai mult efort de la colegii care le primesc mai departe. Pentru acest tip de conținut a apărut și un termen aproape poetic: «workslop».

Există și o analiză separată, potrivit aceleiași publicații, care sugerează că angajații care își verifică munca produsă cu AI înainte s-o trimită mai departe își irosesc propriul timp. Diferența apare mai ales față de colegii care nu ating deloc AI-ul. Morala e incomodă: dacă verifici, pierzi timp, iar dacă nu verifici, riști să trimiți greșeli.

Contrastul dintre hype și realitate

Discursul corporatist despre AI vorbește despre revoluție, eficiență și angajați eliberați de sarcinile plictisitoare. Datele pe care se sprijină Feigh descriu însă un alt tablou: sarcinile plictisitoare nu dispar, ci se transformă. Din «scrie» devin «verifică», iar a doua variantă nu e neapărat mai ușoară.

Asta nu înseamnă că tehnologia e inutilă. Înseamnă că în calculele de productivitate lipsește de multe ori o linie întreagă de cheltuieli: ora pierdută cu recitirea, comparatul cu sursele, corectatul și neliniștea că tot ai ratat ceva. Când ea e trecută în bilanț, câștigul spectaculos promis poate arăta mult mai modest sau poate dispărea complet.

Ce urmează

Concluzia lui Feigh, așa cum o redă Futurism, este tăioasă: pus cap la cap, nu e de mirare că AI-ul nu a revoluționat munca, pentru că e pur și simplu mai multă bătaie de cap decât merită. Rămâne de văzut dacă modelele viitoare vor greși suficient de rar încât verificarea să devină o formalitate sau dacă povara va rămâne aici ca o taxă permanentă pe comoditate.

Până atunci, întrebarea utilă pentru orice companie nu mai este «cât scriem mai repede cu AI?», ci «cât timp pierdem ca să ne asigurăm că ce a scris AI-ul nu e o prostie?». Răspunsul cinstit la a doua întrebare ar putea schimba tot calculul. Iar dacă ești angajat obligat să folosești AI, probabil știi deja răspunsul, fiindcă îl trăiești în fiecare zi.