Blondie se întorc cu un album nou, iar vestea vine cu o încărcătură emoțională serioasă. Trupa new wave condusă de Debbie Harry și Chris Stein, cea din spatele unor hituri ca „Heart of Glass” și „One Way or Another”, pregătește High Noon, primul material de studio după aproape un deceniu. Discul va apărea pe 26 februarie 2027, prin BMG, iar primul single, „Spectral Eyes”, e deja disponibil online.

E un album nou de la una dintre cele mai influente trupe ale genului și, în același timp, ultimul pe care apare cofondatorul și bateristul Clem Burke, care a murit anul trecut, la 70 de ani. Faptul că dispare motorul ritmic al trupei face din High Noon un moment aparte în povestea Blondie.

Ultimul album de studio al trupei a fost Pollinator, lansat în 2017. De atunci, Blondie au scos box set-ul de arhivă Against the Odds: 1974-1982 (2022) și Vivir en la Habana (2021), un EP care însoțește un film live cu același nume. În 2025 a venit și o reeditare a albumului No Exit. Așadar, pauza dintre materiale originale a fost lungă, iar anunțul vine ca o surpriză pentru fanii care așteptau un nou capitol.

Ce e interesant la High Noon este lista de colaboratori. Pe album apar Johnny Marr, fostul chitarist The Smiths, care a scris și cântă pe „Spectral Eyes”, piesă care reinterpretează de fapt un B-side al lui Marr din perioada albumului Call the Comet (2018), Glen Matlock, basistul din Sex Pistols, care cântă la bas pe single și a scris „Sleepwalking”, și Zach Condon de la Beirut. Jess Wolfe și Holly Laessig, de la Lucius, contribuie și ele pe album. Se adună astfel un nume emblematic din Manchester, unul din punk-ul londonez din anii '70 și un compozitor indie american.

Producția este semnată de John Congleton, același om care a lucrat și la Pollinator. David Wrench se ocupă de producție suplimentară și de mixaj. Continuitatea cu albumul din 2017 sugerează o abordare cunoscută, dar cu un strat nou de colaborări.

Debbie Harry descrie discul drept „classic Blondie”, o amalgamare a diferitelor influențe și epoci într-un sunet nou. Potrivit ei, muzica e ancorată în prezent și reflectă cine sunt acum și cum trăiesc. E o formulare care vorbește despre un album care nu vrea să fie nostalgie pură, ci o trupă care își recunoaște trecutul fără să se blocheze în el.

Chris Stein a avut un ton mai relaxat. A spus că a fost „o călătorie lungă și ciudată” și că, într-un fel, iată-i cu încă un album Blondie. A adăugat că nu e sigur ce ar trebui să spună în acest punct, în afară de recunoștința pentru sprijinul de-a lungul anilor.

Tracklist-ul are 13 piese: „Spectral Eyes”, „Heartbreak Kid”, „Come Back Home”, „Tambo Tambo”, „Man Who Had No Face”, „The End”, „Little Metal Drummer”, „Sleepwalking”, „Whistle Into the Wind”, „Antifreeze”, „East of Eden”, „Bad Underwear” și „Ah, Sunflower, Weary of Time”. Titlurile sugerează o paletă variată de dispoziții, de la umor la melancolie, deși fără ascultare nu putem ști cum sună de fapt fiecare.

De ce contează această lansare pentru ascultătorii tineri? Blondie au arătat, încă din anii '70, că pop-ul, punk-ul și new wave-ul pot coexista într-o singură piesă. Mulți artiști de azi, de la indie la pop alternativ, datorează ceva acestei abordări fără granițe. Un album nou înseamnă ocazia ca o generație care a descoperit trupa prin playlisturi sau prin influențele artiștilor preferați să o asculte în timp real, nu doar ca pe un clasic de arhivă.

Totodată, prezența lui Johnny Marr și a lui Glen Matlock leagă mai multe scene muzicale britanice și americane într-un singur proiect. Pentru cine urmărește istoria muzicii alternative, asta e un fel de întâlnire între epoci, făcută pe un disc în 2027.

High Noon nu are încă recenzii, iar un eventual turneu nu a fost anunțat, așa că orice speculație despre concerte ar fi prematură. Ce se știe sigur este data de lansare, lista de piese, invitații și faptul că Clem Burke apare aici pentru ultima oară.

Până în februarie, „Spectral Eyes” e singura mostră. Dacă restul albumului păstrează acest apetit pentru colaborări și pentru un sunet ancorat în prezent, Blondie ar putea încheia un capitol dificil cu un disc care să onoreze memoria lui Burke fără să sune a omagiu forțat.