Captură de carbon - tehnologia care urma să aspire CO₂ din atmosferă și să salveze planeta de la încălzire globală - s-a dovedit, după ani de finanțare masivă și promisiuni grandioase, una dintre cele mai costisitoare dezamăgiri din istoria luptei împotriva schimbărilor climatice. Conform Futurism, experții în energie și climă trag acum un semnal de alarmă: nu numai că tehnologia nu a livrat ce promitea, dar ar fi distras resurse și atenție de la soluțiile care chiar funcționează.

Ideea din spatele capturii de carbon părea elegantă: instalezi sisteme industriale care absorb dioxidul de carbon direct din aer sau din emisiile fabricilor, îl comprimă și îl stochezi sub pământ sau îl transformi în materiale utile. Guvernele și corporațiile au turnat miliarde în această direcție - SUA singure au alocat zeci de miliarde de dolari prin diverse programe federale în ultimul deceniu, inclusiv prin Inflation Reduction Act. Proiecte emblematice au fost lansate cu mare tam-tam în Canada, Islanda, Norvegia și Texas.

Problema? Randamentele au fost, în cel mai bun caz, modeste. Cel mai mare proiect de captură directă din aer din lume, Mammoth, operat de compania elvețiană Climeworks în Islanda, poate extrage aproximativ 36.000 de tone de CO₂ pe an - o cantitate infimă față de cele 37 de miliarde de tone pe care omenirea le emite anual. Altfel spus, dacă ai înmulți capacitatea Mammoth de câteva mii de ori, tot nu ai acoperi emisiile unui singur an. Și asta la un cost de peste 1.000 de dolari pe tonă de CO₂ capturată, față de prețul mediu pe piețele de carbon europene, care oscilează în jurul a 70-80 de euro pe tonă.

Proiectele din industria petrolieră au performanțe și mai slabe. Celebrul proiect Quest al Shell din Canada, lansat în 2015, a capturat mai puțin CO₂ decât a generat propria operațiune de pompare și stocare. Un raport independent a arătat că sistemul a funcționat la o fracțiune din capacitatea promisă, consumând energie semnificativă în proces - energie produsă în mare parte tot din combustibili fosili.

De ce contează asta dincolo de bilanțurile contabile? Pentru că banii și atenția politică sunt resurse limitate. Fiecare miliard turnat în captură de carbon este un miliard care nu a mers în panouri solare, turbine eoliene, rețele electrice inteligente sau transport în comun electrificat - tehnologii deja mature, scalabile și cu costuri în scădere dramatică. Cercetătorii de la universități de top, citați de Futurism, avertizează că industria combustibililor fosili a susținut activ narativul capturii de carbon tocmai pentru că oferea o scuză să continue extracția: «Vom compensa emisiile mai târziu, cu tehnologia viitorului».

Acest fenomen - numit de specialiști «soluție de tip distragere» sau «technofix» - nu este nou în istoria politicilor climatice. La fel s-a întâmplat cu combustibilii din prima generație de biomasă, care s-au dovedit la fel de poluanți ca benzina, sau cu programele de plantare de copaci care nu au luat în calcul că pădurile tinere absorb CO₂ mult mai lent decât cele mature pe care le-au înlocuit.

Ce urmează pentru captură de carbon? Probabil nu dispariția completă - există scenarii de nișă în care tehnologia ar putea fi utilă, mai ales în industrii greu de decarbonizat, cum ar fi producția de ciment sau oțel. Dar finanțarea la scară masivă, ca soluție centrală a crizei climatice, pare din ce în ce mai greu de justificat. S-ar putea ca presiunea publică și rezultatele dezamăgitoare să forțeze o reevaluare serioasă a portofoliilor de investiții climatice în anii următori. Rămâne de văzut dacă guvernele și corporațiile vor trage concluziile corecte sau vor continua să finanțeze speranța în locul soluțiilor dovedite.