În mijlocul deșertului Sonoran se ridică un gigant gri. Înăuntru, inginerii produc forța din spatele telefoanelor și laptopurilor, al serviciilor de streaming, motoarelor de căutare, chatboturilor și al aplicațiilor scrise din vibe coding. Complexul e uriaș, dar pare turtit lângă munții din jur, iar construcția nu se oprește: după o clădire urmează alta, apoi un loc de parcare, apoi încă unul, iar pe terenul de vizavi muncitorii au dezgropat pământul pentru următoarea hală. Praful e atât de gros încât se simte în aer. Este fabrica Taiwan Semiconductor Manufacturing Company din Phoenix, iar pentru economia Arizonei a devenit un fel de zeitate. Ca orice zeitate, cere sacrificii: aproape 5 milioane de galoane de apă pe zi, luate din rețeaua municipală a orașului.

În deșert, apa e cel mai prețios lucru, iar jertfa asta a fost considerată, până acum, bine plătită. TSMC e cel mai mare producător de microcipuri din lume, iar operațiunea din Arizona e rezultatul unui pariu făcut de Phoenix înainte de pandemie, ca să-și relanseze o economie care nu se refăcuse niciodată cu adevărat după Marea Recesiune. Noile data centere AI nu se bucură însă de aceeași primire. În toată Arizona, de la Phoenix la Tucson, o mișcare de bază, surprinzător de bipartizană, s-a ridicat împotriva lor.

Totul pornește de la o hartă veche a statului. Ani la rând, economia Arizonei s-a învârtit în jurul celor «cinci C»: cattle (vite), copper (cupru), cotton (bumbac), citrus și climate (clima blândă de iarnă, care compensează verile fierbinți). Acum statul are un al șaselea C, spune Christine Mackay, născută în Arizona: «chips».

Mackay, care a condus biroul de dezvoltare economică al orașului Phoenix, a coordonat efortul prin care TSMC a fost adusă în deșert. În 2016, compania a lansat o cerere de oferte sub un nume de cod și nu a ales pe nimeni. Echipa lui Mackay a întrebat ce lipsea Arizonei și a petrecut următorii trei ani rezolvând obiecțiile. În 2019, o delegație din Phoenix a mers în Taiwan cu planul unui parc științific, iar apoi le-a arătat reprezentanților companiei două locuri posibile. Unul era Biscuit Flats, o zonă nelocuită cât Manhattanul, numită așa pentru că e rotundă și plată ca un biscuit. Potrivit lui Mackay, TSMC a spus chiar în acea zi: «Ar putea merge».

Urmarea a fost o explozie de dezvoltare fără precedent în stat. Anunțul a venit în 2020, când economia globală era aproape oprită. Investiția promisă inițial, 12 miliarde de dolari până în 2029, a ajuns la 265 de miliarde, ceea ce compania prezintă drept cea mai mare investiție străină directă din istoria SUA. TSMC a adus peste 3.500 de locuri de muncă, iar în jurul fabricii s-a format o întreagă economie. Compania controlează aproximativ 70% din piața globală de cipuri, iar doar contractele cu Apple și Nvidia reprezintă peste o treime din venituri. Apple și Nvidia își proiectează singure cipurile, dar fabricarea lor e externalizată în mare parte către TSMC.

Ce a ratat Phoenixul în entuziasmul acelor ani? Că aceeași problemă apasă ambele industrii: apa nu ajunge. Potrivit unor estimări privind reducerile convenite în 2023 pentru alocările din bazinul inferior al fluviului Colorado, Arizona riscă să piardă accesul la peste un sfert din apa pe care o primește din acest fluviu, iar localnicii știu asta.

Diferența de reacție are explicații concrete. Primele data centere, spune Mackay, semănau cu niște clădiri de birouri drăguțe. Cele pe care dezvoltatorii vor să le construiască acum sunt hiperscale, adică uriașe, și apar adesea pe terenuri agricole sau în deșert, într-un peisaj care încă mai are zone cu cer întunecat, saguaro și haite de coioți care urlă noaptea. Locuitorii se tem să nu sacrifice toate astea pentru o industrie care consumă resurse și lasă prea puțin comunității. Nu e vorba doar de apă, ci și de energie, teren, zonare și taxe, plus întrebări etice despre o tehnologie pe care unii o văd ca pe o amenințare existențială.

Pe 1 august, în plin sezon al musonilor, Coaliția No Desert Data Center a organizat un protest la marginea orașului Tucson, în fața unui teren de 290 de acri unde Beale Infrastructure construiește un data center de 600 de megawați. S-au strâns doar vreo doisprezece oameni, dar totul se învârtea în jurul apei. Organizatorul Vivek Bharathan le tot reamintea participanților să se hidrateze, copiii se stropeau cu pistoale cu apă, iar Mayra Duron a adus o geantă frigorifică cu agua de jamaica, plină de electroliți, după cum spunea ea. Pe un banner pictat de mână scria: BEALE’S DATA CENTER WILL SUCK US DRY.

Dezvoltatorii încearcă să-i convingă pe localnici cu promisiuni de locuri de muncă, venituri la buget și infrastructură. Singurul lucru pe care îl cer în schimb e apa, și jură că nu atât de multă cât ne-am aștepta. Unele data centere hiperscale, ca cel Google din The Dalles, Oregon, folosesc în jur de 1,5 milioane de galoane pe zi, aproximativ o treime din consumul complexului TSMC din Arizona. Asigurările astea nu îi liniștesc pe arizonieni, tocmai pentru că marja de manevră a statului se micșorează.

Poate cel mai important detaliu e că ambele tabere spun că vor același lucru: o Arizonă mai prosperă. Viziunile lor despre cum se ajunge acolo sunt însă complet opuse. Rămâne de văzut dacă data centerele AI vor fi tratate ca fabrica de cipuri, o jertfă acceptată în schimbul prosperității, sau ca un cost pe care deșertul nu și-l mai permite.