Josef Mengele, medicul SS care a trimis sute de mii de oameni la moarte în camerele de gazare de la Auschwitz și a efectuat experimente îngrozitoare pe prizonieri, a rămas una dintre cele mai negre siluete ale secolului XX. Acum, Elveția a anunțat că va deschide dosarele secrete legate de trecutul său pe teritoriul helvetic - o decizie care vine la zeci de ani după ce criminalul de război a murit nepedepsit, în Brazilia, în 1979.

Conform BBC, autoritățile elvețiene au confirmat că arhivele care conțin informații despre presupusa ședere a lui Mengele în Elveția după război vor deveni accesibile cercetătorilor și publicului. Timp de decenii, au circulat zvonuri potrivit cărora Mengele ar fi revenit în Elveția sub identitate falsă după ce se stabilise deja în America de Sud - o rută pe care au urmat-o și alți criminali de război naziști prin rețelele cunoscute sub numele de «ratlines».

Mengele a activat la Auschwitz între 1943 și 1945, unde era supranumit «Îngerul Morții». Se afla pe rampa de sosire a trenurilor și, cu un gest al mâinii, decidea cine mergea direct la camerele de gazare și cine era reținut pentru muncă forțată sau pentru experimentele sale pseudoștiințifice. Victimele predilecte ale experimentelor sale erau gemenii, persoanele cu dizabilități și copiii. Supraviețuitorii au descris scene de coșmar: injecții cu substanțe necunoscute, operații fără anestezie, amputări inutile.

După căderea celui de-al Treilea Reich, Mengele a reușit să dispară spectaculos. A trăit ani buni în Argentina, apoi în Paraguay și, în final, în Brazilia. A murit în 1979 după ce s-a înecat în urma unui accident vascular cerebral suferit în timp ce înota pe o plajă lângă São Paulo. Rămășițele sale au fost identificate abia în 1985 prin analiză dentară, iar confirmarea ADN a venit în 1992. Niciodată nu a fost judecat.

Deschiderea acestor dosare elvețiene este semnificativă din mai multe motive. În primul rând, Elveția a fost mult timp criticată pentru rolul ambiguu pe care l-a jucat în timpul și după al Doilea Război Mondial - de la relațiile economice cu Germania nazistă până la gestionarea refugiaților și a activelor furate. Cazul Mengele adaugă un alt strat acestei istorii incomode.

În al doilea rând, deschiderea arhivelor vine într-un context mai larg european, în care state precum Germania, Austria și Polonia continuă să dezgroape și să proceseze documente din această perioadă. Franța a deschis în ultimii ani dosare legate de colaboraționismul de război, iar arhivele Vaticanului despre pontificatul lui Pius al XII-lea au alimentat dezbateri aprinse despre rolul Bisericii Catolice în protejarea unor criminali de război naziști.

Cazul Mengele rămâne un simbol al eșecului justiției internaționale postbelice. Spre deosebire de Adolf Eichmann - capturat de Mossad în Argentina în 1960 și executat în Israel în 1962 - Mengele a scăpat de orice consecință legală. Dosarele elvețiene ar putea clarifica dacă și cum rețelele de sprijin postbelic au funcționat pe teritoriul neutru al Elveției și cine, dacă cineva, l-a ajutat sau l-a protejat.

Rămâne de văzut ce vor dezvălui concret aceste documente. S-ar putea ca arhivele să confirme sau să infirme ipotezele despre șederea lui Mengele în Elveția, ori să arunce lumină asupra rețelelor care au facilitat fuga criminalilor de război naziști. Ceea ce este cert este că fiecare pagină deschisă din această perioadă contează - nu doar ca act de memorie istorică, ci ca lecție despre cum sistemele instituționale pot deveni complice la impunitate.