O sondă japoneză pornește spre Marte cu o țintă care sună a titlu de film horror: Phobos, luna al cărei nume înseamnă «frică» în greacă. Misiunea se numește Martian Moons eXploration, pe scurt MMX, și este condusă de agenția spațială a Japoniei, JAXA. Lansarea de la Centrul Spațial Tanegashima este programată în orele mici ale zilei de marți, ora Japoniei, adică luni după-amiază în SUA.

Miza e mare, pentru că nimeni n-a reușit până acum să aducă pe Pământ mostre de pe o altă lună decât a noastră. Iar Phobos nu s-a lăsat cucerită ușor: potrivit Wired, Rusia a trimis spre ea trei sonde începând din anii 1980, iar toate au eșuat. Cu toate astea, echipa din spatele MMX nu pare deloc speriată. Kiyoshi Kuramoto, care coordonează oamenii de știință din misiune, spune că toți membrii echipei sunt «plini de o liniștită emoție».

După aproape un an de zbor, nava va ajunge la Marte și la cele două luni ale sale, Phobos și Deimos, al cărui nume înseamnă «groază» în greacă. Sonda le va studia de la distanță, apoi va coborî pe Phobos ca să strângă mostre.

De ce contează Phobos și Deimos. Originea lor e încă un mister științific nerezolvat. Unele trăsături, cum ar fi tiparul de lumină vizibilă pe care îl reflectă, sugerează că ar fi asteroizi capturați de gravitația lui Marte. Dar orbitele lor circulare, aliniate cu ecuatorul marțian, indică altceva: ele ar fi putut să se formeze din resturile rămase după ciocnirea dintre un Marte tânăr și un asteroid uriaș. Așa a explicat Tom Statler, directorul de program MMX la NASA, la o conferință de presă.

Cum încearcă MMX să rezolve dezbaterea. Nava va studia în detaliu Marte și cele două luni cu o serie de instrumente științifice. Unul dintre ele este MEGANE, care va afla compoziția chimică a lui Phobos măsurând neutronii și razele gamma pe care le emite luna. Logica e simplă: dacă Phobos conține mai multe elemente volatile, precum hidrogen sau potasiu, ipoteza asteroidului capturat câștigă teren. Dacă are mai puține, ipoteza impactului devine mai plauzibilă.

David Lawrence, care conduce echipa MEGANE de la Universitatea Johns Hopkins, spune că nimeni nu știe nimic despre compoziția elementară a lui Phobos și că tocmai asta îl entuziasmează: să facă o măsurătoare pe care nimeni n-a mai făcut-o.

Partea cu adevărat grea. Observațiile de la distanță vor oferi indicii, dar răspunsurile mari vor veni din mostre. Abigail Fraeman, membră a echipei MMX la Laboratorul de Propulsie cu Reacție al NASA, spune că observațiile vor oferi «un indiciu» despre unele dintre marile întrebări, dar că mostrele aduse pe Pământ vor lămuri definitiv problema.

Planul arată așa: un rover va ateriza înaintea sondei ca să exploreze terenul, iar apoi nava va coborî pe lună și va colecta cel puțin 10 grame de material, folosind două metode diferite de prelevare. Obiectivul este ca mostrele să ajungă pe Pământ până în 2031. Dacă totul merge bine, ar fi primele mostre aduse vreodată de pe o altă lună decât a noastră.

De ce contează mai mult decât pare. Cercetătorii bănuiesc că solul de la suprafața lui Phobos conține material marțian. Analizarea lui ar putea completa imaginea despre cum a evoluat planeta de-a lungul a miliarde de ani. Dar miza depășește Marte: potrivit lui Statler, analizele de laborator vor ajuta la identificarea originii resturilor rămase din sistemul solar timpuriu și a felului în care au fost transportate.

Să fim sinceri, obstacolele sunt serioase. Pentru că oamenii de știință știu foarte puține despre suprafața lui Phobos, nu pot alege locul de aterizare înainte de a o observa îndeaproape, explică Kuramoto. De aceea misiunea folosește două metode de prelevare: dacă una eșuează, cealaltă rămâne ca plasă de siguranță. Kuramoto recunoaște deschis că aducerea de mostre de pe o lună marțiană este o provocare fără precedent și nu una ușoară.

Ce șanse are JAXA. Echipa are totuși motive să fie încrezătoare. MMX este un efort internațional, cu oameni de știință de la NASA, Agenția Spațială Europeană și agențiile spațiale ale Germaniei și Franței. Elliot Sefton-Nash, om de știință al proiectului la ESA, spune că această combinație de expertiză face obiectivele misiunii foarte realizabile.

JAXA are, în plus, un istoric solid în misiuni de întoarcere cu mostre. Misiunea Hayabusa a devenit prima care a adus pe Pământ material de la suprafața unui obiect din apropierea Terrei când a returnat în 2010 mostre de la asteroidul Itokawa, în ciuda unor probleme pe parcurs. Urmașa ei, Hayabusa2, a livrat în 2020 mostre de la asteroidul Ryugu. Mulți membri ai echipei Hayabusa2 au contribuit la proiectarea MMX, deși Phobos vine cu propriile reguli: orbita și gravitația ei diferă de cele ale lui Ryugu, notează Kuramoto.

Fraeman rezumă situația: JAXA a învățat și a realizat atât de multe prin misiunile ei de întoarcere cu mostre, încât este foarte bine poziționată să facă asta.

Ce urmează. Pentru moment, totul se rezumă la lansare și la un an lung de zbor spre Marte. Dacă misiunea merge cum au planificat-o oamenii de știință, în 2031 am putea avea în laboratoare bucăți din luna numită «frică» și, odată cu ele, un răspuns la o întrebare veche: au fost Phobos și Deimos asteroizi rătăciți sau fragmente din propriul trecut violent al lui Marte? Rămâne de văzut dacă Phobos, care a învins până acum trei sonde, o va învinge și pe a patra.