Există un colț al TikTok-ului românesc în care totul se transformă în cifre: cu cât faci ceva mai greu de privit, cu atât curg mai multe donații. Despre exact acest mecanism s-a discutat în episodul 40 din Oleacă di Cringe, unde Speak și Vlad Drăgulin au comentat un live cu două fete care povesteau, pe cât se poate de relaxat, despre un episod cu capul în WC și despre faptul că s-au urinat una pe alta.

Vlad Drăgulin a susținut că una dintre protagonistele acelui live nu ar fi la prima apariție în discuțiile publice, afirmând, potrivit relatării sale, că ar fi vorba despre fata care l-ar fi stropit cu spray pe «justițiarul din Berceni». Despre cealaltă, tot potrivit spuselor lui Vlad Drăgulin, ar fi fost reținută după niște filmări făcute pe cruci în Cimitirul Belu.

Întrebarea firească, pe care și-au pus-o amândoi, e de ce. De ce ar filma cineva astfel de lucruri și, mai ales, de ce le-ar transmite în direct. Răspunsul, în viziunea lui Vlad Drăgulin, e mult mai banal decât ne-am aștepta și ține strict de bani: "Păi acolo nu poți să monetizezi. Nu poți să primești donații. Asta-i faza. De-aia se întâmplă astea. Acolo ei fac lucrurile astea pentru donații."

Cu alte cuvinte, live-ul nu e doar o formă de exhibiționism digital, ci un model de business. Vlad Drăgulin a subliniat că totul se reduce la donații și la cifre, pentru că formatul live permite monetizarea directă, iar pentru creatorii din zona asta singurul obiectiv real este să fie cunoscuți și populari. Restul, inclusiv bunul-simț elementar, pare negociabil.

Discuția a mers imediat și în zona practică. Speak s-a întrebat dacă veniturile obținute din aceste live-uri sunt impozitate, o întrebare care sună aproape naiv în contextul unor transmisiuni filmate într-un cimitir, dar care arată cât de gri e zona asta: bani reali, audiență reală, reguli neclare.

Cel mai apăsat punct al lui Vlad Drăgulin a rămas însă lipsa de reacție a autorităților. El a acuzat în mod repetat că nimeni nu intervine în legătură cu acest tip de conținut, deși el circulă la vedere, în fața a mii de oameni. Speak a încadrat totul cu umorul care ține loc de resemnare: "Da, mă, da, uite, asta-i de la rubrica poliția nu face nimic."

Partea care i-a dat cel mai mult de gândit lui Vlad Drăgulin nu a fost însă nici cimitirul, nici sprayul, ci publicul. Audiența unui astfel de live nu e formată din adulți care trec întâmplător pe acolo, ci, în bună măsură, din copii care consumă conținutul în direct și îl percep ca pe un etalon de succes. "Ce se întâmplă în creierul copilului ăluia atunci când vede asta și vede că ai zece mii de oameni pe live sau cât?", s-a întrebat el.

E o întrebare la care nu are nimeni un răspuns confortabil. Dacă notorietatea se măsoară în spectatori simultani, iar spectatorii simultani se transformă în donații, atunci logica pieței e limpede: cineva va merge mereu cu un pas mai departe. Iar discuția din emisiune nu s-a închis cu o soluție, ci cu aceeași nedumerire cu care a început.