Când faci un film despre bani, ajungi să te lovești de bani chiar și acolo unde nu există: în scenariu. Mircea Bravo a povestit cum, la Băiat de milioane, echipa a fost nevoită să umble la prețurile din poveste ca să iasă calculele personajului. Un apartament în Cluj a primit un preț mai mic decât cel real, iar un pian a primit un discount de scenariu greu de refuzat.

„am cumpărat în film un pian, care prețul real al pianului era la 240.000 de euro, l-am pus în film cu 120.000 de euro ca să ne dea bine la calcule”, a spus Mircea Bravo.

Iar reacția gazdei rezumă perfect absurdul situației. „Am ajuns în punctul în care nici măcar banii imaginari nu ne mai ajungeau. Nu ne mai ajungeau.”, a comentat Sabin Tudor, în episodul 35 din Salvat de Clopoțel, unde a stat de vorbă cu Mircea Bravo.

Dincolo de aritmetica din scenariu, Mircea Bravo a vorbit și despre costurile foarte reale ale unei producții. A dat exemplul unei macarale care a costat în jur de 20.000 de euro și care, în final, a fost folosită o singură zi. „Niște macarale au costat vreo 20.000 de euro și le-am folosit o zi sau ceva.”, a precizat el, exemplu clasic de cheltuială care intră în buget indiferent cât de mult apare pe ecran.

Apoi mai e un factor pe care niciun producător nu îl poate negocia: vremea. Mircea Bravo a explicat că zilele de filmare în exterior anulate de ploaie dau peste cap tot bugetul, pentru că echipa și echipamentele sunt plătite oricum. Exemplul lui vine de la un alt proiect, „Vecina”, unde o secvență de acțiune a fost amânată zi după zi.

„anul trecut, la «Vecina» am avut o cascadorie, să zicem și noi, am aruncat mașina de pe pod. În trei zile am tot încercat să o punem, în fiecare zi a plouat”, a povestit Mircea Bravo.

Partea bună este că lucrurile s-au schimbat între timp. Mircea Bravo a spus că acum nu mai pornește de la un minus atât de mare și nu mai trebuie să riște sume uriașe din start, pentru că există deja o predictibilitate financiară. „nouă nu ne mai trebuie așa mulți bani pentru că deja având o predictibilitate, avem niște rapoarte bune și cu platformele de streaming și cu anumiți sponsori”, a explicat el.

Un alt detaliu interesant ține de etapa de după filmare. Mircea Bravo a povestit că montajul nu ar trebui făcut de cineva din producție, tocmai pentru ca omul care taie filmul să nu știe și să nu țină cont de cât a costat fiecare cadru. Logica e simplă: dacă ai plătit mult pentru o secvență, apare tentația să o păstrezi în film chiar dacă nu își mai are locul acolo. Un monteur din afara producției taie fără remușcări financiare.

În rest, povestea rămâne una despre echilibrul dintre ambiție și realitate. Un pian de 240.000 de euro devine unul de 120.000 pe hârtie, apartamentul din Cluj e trecut mai ieftin decât în realitate, iar o macara scumpă intră în decont pentru o singură zi de filmare. Cifrele din film sunt negociabile, cele din buget mai puțin.