Sub străzile Parisului, la zeci de metri adâncime, se petrece ceva ce autoritățile nu reușesc să oprească de decenii: petreceri ilegale în catacombele orașului. Fotograful Noé Christin-Davy a documentat pentru Vice aceste adunări nocturne, oferind o privire rară în interiorul uneia dintre cele mai longevive subculturi underground din Europa.

Catacombele Parisului formează o rețea de peste 300 de kilometri de tuneluri sapate inițial ca cariere de calcar, folosite ulterior ca osuar pentru milioane de oase umane. Accesul public e limitat la o secțiune mică, turistică, din arondismentul 14. Restul e oficial interzis - ceea ce, în mod predictibil, n-a descurajat pe nimeni.

Acești exploratori ilegali se numesc «cataphiles» și există ca subcultura distinctă cel puțin din anii '70-'80. O parte dintre ei coboară pentru explorare, fotografie sau filosofie urbană. Alții coboară pentru petreceri. Cele doua grupuri se suprapun frecvent. Conform reportajului Vice, evenimentele pot atrage zeci sau chiar sute de participanți, echipați cu lanterne frontale, generatoare portabile și sisteme audio improvizate. Muzica răsună în galeriile de calcar, iar acustica subterană transformă spațiul într-un club cu totul altfel decât cele de la suprafață.

Cine sunt acești oameni? Nu e un profil singular. Printre cataphile se numără studenți, artiști, arhitecți, muzicieni, hackeri urbani și simpli curioși. Ceea ce îi unește e respingerea spațiilor comerciale de clubbing și atracția față de ceva autentic, periculos și imposibil de replicat în altă parte. Nu există DJ booking, nu există bilete, nu există dress code. Există doar permisiunea tacită a celui care știe intrarea.

Poliția pariziană are o unitate dedicată - Inspection Générale des Carrières - care patrulează catacombele și amendează sau reține persoanele găsite în zone interzise. Amenda standard e de 60 de euro. Suma nu descurajează pe nimeni care a ales deja să coboare în beznă cu un rucsac plin de echipament. Jocul de-a șoarecele și pisica face parte din atracție.

De ce rezistă această subcultură? Parțial din aceeași logică care a alimentat rave-urile ilegale din Marea Britanie în anii '80 sau techno-ul ilegal din Germania de Est: când spațiile culturale oficiale devin prea scumpe, prea curate sau prea controlate, oamenii inventează altele. Catacombele pariziene oferă ceva ce niciun club nu poate cumpăra - un sentiment real de transgresiune și de comunitate construită în jurul unui secret comun.

Există și o dimensiune estetică imposibil de ignorat. Fotografiile lui Christin-Davy arată figuri iluminate de lanterne printre pereți de calcar, umbre care dansează lângă stive de oase, expresii de euforie în locuri unde lumina naturală nu a pătruns de secole. E o imagine simultant grotescă și eliberatoare - exact combinația pe care subcultura underground a căutat-o dintotdeauna.

Dacă raverul parizian din catacombe va supraviețui presiunii autorităților, gentriificarii și atenției media e greu de spus. Paradoxul e că publicitatea - inclusiv reportaje ca cel din Vice - atrage oameni noi, dar și mai multă atenție din partea poliției. Deocamdată, muzica continuă să răsune undeva sub Marais și Montparnasse. Rămâne de văzut câți ani mai are această lume secretă înainte să fie sistematic închisă sau transformată în atracție turistică.