Ani la rând, Robyn a fost femeia din spatele celui mai cunoscut sad-banger din pop. Piesa «Dancing on My Own», lansată în 2010, a devenit imnul oricui a stat într-un colț de club uitându-se la fostul partener care pleacă mai departe. Acum, artista suedeză spune că maternitatea a schimbat complet felul în care privește propriul hit.

Confesiunea vine din episodul cel mai recent al podcastului «Good Hang», găzduit de Amy Poehler, citat de UNILAD. Robyn recunoaște deschis că o bună parte din carieră a fost incomodată de imaginea care i s-a lipit: cea a cântăreței care nu poate scrie decât despre inimi frânte.

«Uram asta. Mă simțeam foarte jenată că puteam scrie doar cântece de dragoste foarte triste. Gen: ‹Maturizează-te, treci peste›», i-a spus Robyn lui Poehler. Cu toate astea, artista subliniază că nu a regretat niciodată nimic. Pur și simplu, spune ea, se trezea mereu atrasă de aceleași piese, de același tip de emoție.

CUM A APĂRUT PIESA

Pentru Robyn, «Dancing on My Own» nu e un exercițiu de stil, ci un loc emoțional foarte concret. Îl descrie drept un spațiu real, care o face uneori să facă lucruri bune, dar în care nu te simți confortabil. «E un loc trist, unde nu am încotro să merg», a explicat ea. Când nu ai unde să te duci, adaugă artista, trebuie să găsești singură o ieșire din situația lipicioasă, cu propria ta «mașinărie».

Asta e, de fapt, miezul piesei, în lectura ei: a te bucura de sentimentul de singurătate și a găsi putere în el. Detaliul contează, pentru că explică de ce un cântec despre rănire a ajuns să fie dansat de mii de oameni, nu plâns în liniște.

MOMENTUL ÎN CARE TOTUL S-A SCHIMBAT

Răsturnarea de perspectivă a venit când Robyn a ales să devină mamă pe cont propriu, prin fertilizare in vitro. Potrivit surselor, în timp ce se adapta la rolul de părinte singur, s-a regăsit exact în starea emoțională din care a pornit piesa.

«Când am avut un copil singură, chiar dacă mă împăcasem cu fetița tristă care a scris cântecul, m-am trezit din nou în situația aia», a povestit ea. Și a continuat: «Am început să privesc ‹Dancing on My Own› altfel. E de fapt o abilitate foarte bună. Mă bucur că știu să fac asta. Știam cum să transform ceva foarte greu într-un lucru bun.»

Cu alte cuvinte, ceea ce părea o limitare artistică s-a transformat într-un avantaj. Tristețea convertită în energie, în ritm, în refren care se cântă în cor, nu mai este un defect de fabricație, ci o competență. Poehler a fost de acord, notând că muzica, la cea mai bună formă a ei, ne ajută să suportăm spații incomode, mai ales atunci când le trăim împreună cu alții.

FRICA DIN COPILĂRIE

Decizia de a deveni mamă singură nu a fost însă ușoară. Robyn spune că a însemnat să se confrunte direct cu o teamă veche, născută în copilărie. «A fi singură ca mamă... asta era cea mai mare frică», a mărturisit artista, amintind că tatăl ei și-a părăsit mama când ea era mică. «Cred că are legătură cu asta: a fost o teamă foarte înrădăcinată, un loc rușinos în care să te afli.»

Finalul poveștii, însă, e surprinzător de liniștit. După ce a lucrat cu temerea, spune Robyn, frica a dispărut complet. Prietenii apropiați au încurajat-o, subliniind libertatea creativă și claritatea pe care ți le dă parentingul solo. «Pur și simplu am trecut peste. A fost total în regulă», a zâmbit ea. «Nu a fost deloc o chestiune mare.»

DE CE CONTEAZĂ POVESTEA

Dincolo de partea personală, mărturisirea lui Robyn spune ceva despre felul în care se poate maturiza un artist alături de propria operă. Un cântec scris la un moment dat nu rămâne înghețat: capătă sensuri noi pe măsură ce autorul trece prin alte experiențe. «Dancing on My Own» a început ca o confesiune despre abandon și a ajuns, la peste un deceniu distanță, o dovadă că vulnerabilitatea poate fi o forță.

Tiparul e ușor de recunoscut în pop: multe dintre cele mai durabile piese ale genului vin din locuri neplăcute, transformate în ceva pe care îl poți dansa. Diferența, în cazul lui Robyn, e că ea pune acum un nume exact pe mecanism. Nu mai e «prea tristă», e pur și simplu bună la a face din tristețe ceva util.

Artista nu a anunțat în acest interviu proiecte noi, iar sursa nu menționează detalii despre muzica la care lucrează. Un lucru pare însă clar: povestea din spatele celui mai îndrăgit sad-banger al ei tocmai a căpătat un capitol nou, iar acesta nu mai e despre durere, ci despre cum ai învățat să trăiești cu ea.