Există un nou cuvânt pentru a fi singur și a nu-ți părea rău. Se cheamă solomaxxing și, dacă ești pe TikTok sau urmărești ce se întâmplă în cultura tinerilor din SUA, l-ai văzut deja peste tot. Nu e despre depresie și mâncat chips-uri pe canapea. E exact opusul: singurătate de lux, cu intenție, cu buget și cu estetică.

Conform mai multor publicații internaționale, solomaxxing descrie practica de a-ți petrece în mod deliberat timpul singur - să călătorești solo, să mănânci la restaurant fără companie, să mergi la cinema singur sau să-ți construiești un weekend întreg fără nicio obligație socială. Și mai important: să te lauzi cu asta pe social media ca și cum ai fi tocmai înapoi dintr-un city break în Lisabona cu un partener de top. Pentru că, din perspectiva solomaxxerilor, tu ești partenerul de top.

Trendul a prins în special în rândul tinerilor între 18 și 30 de ani din orașele mari, acolo unde costurile de trai ridicate, piața de dating epuizantă și burnout-ul post-pandemic au schimbat fundamental ce înseamnă o viață bună. Dacă generațiile anterioare asociau singurătatea cu eșecul relațional, Gen Z pare să fi decuplat complet conceptele. A fi singur nu mai e o stare de așteptat ceva mai bun - e o stare activă, cultivată, chiar privilegiată.

Partea de «maxxing» din solomaxxing vine din același vocabular internet care a produs looksmaxing sau looksmaxxing - ideea de a-ți optimiza orice aspect al vieții la maxim. Aplicat singurătății, înseamnă că îți investești resursele - timp, bani, energie - exclusiv în tine: abonament la sală scumpă, weekenduri la spa, concerte la care mergi singur și te bucuri fără să negociezi setlistul cu nimeni. E o formă de egoism complet asumat, prezentat ca act de autoîngrijire radicală.

Ce e interesant e că solomaxxing-ul nu e doar estetic. Are și o dimensiune filozofică recognoscibilă oricui a ieșit dintr-o relație lungă și a simțit, surprinzător, că respiră mai bine. Există o ușurare reală în a nu mai sincroniza calendare, în a lua decizii fără negocieri, în a dormi în tot patul și a nu explica nimănui de ce ai comandat sushi la miezul nopții. Solomaxxing-ul codifică această ușurare și o face identitate.

Comparabil ca fenomen cu «delulu», «girl dinner» sau «soft life», solomaxxing-ul funcționează pentru că rezolvă o tensiune culturală reală: tinerii se simt presați să fie în relații, dar relațiile de calitate par tot mai greu de construit. Aplicațiile de dating produc mai multă anxietate decât conexiuni reale. Standardele au crescut, dar și gradul de dezamăgire. Într-un astfel de context, a declara că nu ești în căutarea nimănui - ba mai mult, că nu ai nevoie - devine o poziție de forță, nu de resemnare.

Nu toată lumea e convinsă. Criticii trendului spun că solomaxxing-ul riscă să glamurizeze izolarea și să facă din conexiunea umană un inconvenient de evitat. Dacă singurătatea ajunge să fie mereu prezentată ca alegere superioară, ce se întâmplă cu oamenii care sunt singuri și suferă? Granița dintre a valoriza timpul cu tine însuți și a fugi de intimitate e una subțire, iar social media nu e cel mai onest loc unde să o trasezi.

Ce rămâne cert e că solomaxxing-ul spune ceva real despre generația care l-a inventat: o generație care a crescut optimizând totul, care știe că relațiile cer muncă și vulnerabilitate, și care - cel puțin pentru un timp - preferă să investească acea energie în sine. S-ar putea ca o parte din ei să se răzgândească. Rămâne de văzut dacă trendul va rezista sau va deveni, la rândul lui, ceva de depășit.