Stephen King nu e genul care tace când ceva îl enervează. Duminică, 4 octombrie, scriitorul de groază a postat pe X un mesaj scurt, aprins și imposibil de ignorat, îndreptat direct spre Donald Trump. Motivul: prețul benzinei, într-un moment în care războiul SUA cu Iranul, care a urcat prețul carburantului la cote record, se tot încinge.

King a povestit că a plătit 5,32 dolari pe galon pentru benzină premium chiar în acea dimineață. A adăugat că își permite scumpirea, dar că mulți alți oameni nu și-o permit. Apoi a trecut la subiect, într-un limbaj pe care nu îl putem reproduce aici cu toată culoarea lui: i-a spus președintelui să-și ia războiul și să și-l bage într-un loc pe care nu îl numim. Trump promisese că benzina va scădea după ce "câștigăm războiul". Postarea a strâns peste 900.000 de vizualizări, aproximativ 25.000 de like-uri și în jur de 3.000 de răspunsuri în mai puțin de o zi.

Acesta nu e un moment izolat. E ultimul episod dintr-un serial care rulează de aproape un deceniu și în care King a jucat constant rolul criticului zgomotos.

Cum a început totul, în 2017

Primul moment memorabil a venit în 2017, când Trump l-a blocat pe King pe Twitter. Reacția scriitorului a fost pe măsură: a glumit că acum va trebui să se omoare, fiindcă nu mai poate citi mesajele președintelui. Apoi a dat o replică menită să rămână în folclorul internetului. A anunțat că Trump nu va mai avea voie să vadă ecranizarea lui «It» și serialul «Mr. Mercedes». Mesajul a fost: «Niciun clovn pentru tine, Donald. Mergi și plutește singur.» Referința e evidentă pentru oricine a văzut clovnul Pennywise, personajul care plutește cu baloane roșii prin canalizări.

Atunci a devenit clar că nu e o ceartă punctuală, ci o rivalitate pe termen lung, purtată pe rețelele sociale și alimentată de două personalități care nu dau înapoi.

Comparațiile cu propriile personaje

King are un obicei specific când vorbește despre Trump: își folosește propriile cărți ca sistem de referință. A mers mai departe și a legat figura lui Trump de personaje negative din romanele sale. Printre ele se numără Greg Stillson din «The Dead Zone», un politician populist care ascunde ceva întunecat, și Big Jim Rennie din «Under the Dome», un lider local manipulator care profită de o criză.

Comparațiile nu sunt întâmplătoare. Autorul vorbește despre politică exact așa cum scrie: prin personaje, prin atmosferă, prin ideea că răul vine adesea îmbrăcat în costum și zâmbește. Pentru fanii lui, e o continuare naturală a operei. Pentru critici, e doar un scriitor bogat care se crede mai deștept decât ceilalți.

Ce înseamnă să sperie un scriitor de groază

Tot în 2017, King a spus că accesul lui Trump la arsenalul nuclear îl sperie mai mult decât orice a scris vreodată. Merită să te oprești la fraza asta. Vine de la un om care și-a construit cariera pe frică, pe monștri, pe case bântuite și pe orașe întregi cuprinse de coșmar. Dacă el spune că realitatea l-a depășit, nu mai vorbim despre o glumă de rețea socială.

Critica nu s-a oprit nici în anii care au urmat. Scriitorul a comentat constant retorica, conduita și politicile președintelui, inclusiv în perioada primului mandat. A vorbit public și despre îngrijorarea că Trump ar putea încerca un al treilea mandat, ceva interzis de Amendamentul 22 al Constituției SUA.

Nu ia partea nimănui, automat

Ce face povestea mai interesantă e că King nu aplaudă automat orice atac împotriva lui Trump. În iunie 2025, când s-a spart celebra alianță dintre președinte și Elon Musk, internetul a luat foc și toată lumea a ales tabăra. Scriitorul a refuzat să se alăture circului. A descris conflictul drept o ceartă între miliardari și a spus: «Doi miliardari într-o mică ceartă isterică. Cui îi pasă? Lumea are de fapt probleme.»

Replica spune mult despre felul în care își construiește imaginea. King vrea să fie vocea care taie zgomotul, nu cea care îl amplifică. E o poziție comodă, fără îndoială, dar și una care îi dă credibilitate în ochii unui public mai larg decât simpla armată de fani anti-Trump.

De ce contează mesajul de acum

Postarea despre benzină e interesantă tocmai pentru că leagă un conflict personal de o durere concretă. Prețul carburantului e unul dintre acele subiecte care ating pe oricine are mașină, indiferent de convingeri politice. Când războiul cu Iranul se traduce în cifre pe pompa de benzină, discuția iese din bula politică și ajunge în viața de zi cu zi.

King a ales deliberat acest unghi. A recunoscut că el își permite scumpirea, ceea ce îl scutește de acuzația de populism ieftin. Dar a mutat atenția pe cei care nu își permit. Apoi, bineînțeles, a ținut să o spună cu un limbaj colorat, fiindcă asta e marca lui.

Ce urmează

Rămâne de văzut dacă Trump va răspunde. În trecut, președintele a reacționat uneori la critici de acest fel, alteori le-a ignorat complet. Istoria relației lor sugerează că scriitorul va continua oricum, indiferent de reacție. Pentru King, rețelele sociale sunt un fel de a-și scrie povestea politică în timp real, iar personajul principal nu-i nici pe departe pe gustul lui.

Ce e sigur: dacă prețul benzinei continuă să urce și războiul cu Iranul se adâncește, avem toate șansele să vedem următorul episod destul de curând.