La poalele muntelui Fuji, Toyota construiește ceva ce nu a mai existat până acum: un oraș întreg, ridicat de la zero, în care angajații trăiesc, muncesc și sunt monitorizați permanent. Nu e o simulare, nu e un metavers - e beton, asfalt și camere, multe camere.

Woven City a fost anunțat prima dată în 2020, la CES, de președintele Toyota, Akio Toyoda. Viziunea era clară: un laborator urban viu, unde tehnologia autonomă, robotica și AI-ul să poată fi testate în condiții reale, pe oameni reali. Cinci ani mai târziu, conform Ars Technica, orașul există și primii locuitori s-au mutat deja acolo.

Situl ocupă o suprafață de aproximativ 175 de acri în prefectura Shizuoka, Japonia, pe locul fostei fabrici Toyota din Higashi-Fuji, închisă în 2020. Investiția totală depășește 10 miliarde de dolari, iar Toyota a creat o subsidiară separată - Woven Planet, redenumită ulterior - pentru a coordona proiectul. Infrastructura include rețele de transport subterane pentru roboți și vehicule autonome, separată de cea destinată pietonilor și bicicliștilor de la suprafață. Clădirile sunt construite din lemn, cu sisteme de energie regenerabilă integrate, iar senzorii sunt, conform descrierilor proiectului, literalmente peste tot: în pavaj, în pereți, în mobilier.

Cei care locuiesc în Woven City sunt în mare parte angajați Toyota și familiile lor, plus cercetători și parteneri selectați. Nu există o cifră oficială publicată pentru capacitatea maximă, dar planurile inițiale vorbeau de aproximativ 2.000 de rezidenți în faza matură. Viața cotidiană este concepută ca un flux continuu de date: cum te deplasezi, ce consumi, cum interacționezi cu spațiul din jur - toate sunt colectate și analizate.

Întrebarea evidentă pe care o ridică Ars Technica în analiza sa e tocmai aceasta: cine acceptă să trăiască într-un astfel de loc și de ce? Răspunsul e mai puțin dramatic decât pare. Mulți dintre rezidenți sunt deja angajați ai companiei, obișnuiți cu culturile corporatiste japoneze care pun colectivul înaintea individualului. Participarea este, cel puțin oficial, voluntară. Dar granița dintre „voluntar" și „de așteptat" devine fluidă când angajatorul tău îți oferă și locuința.

Proiectul pune pe masă o tensiune reală a secolului nostru: nevoia de date pentru a construi sisteme autonome mai sigure versus dreptul la intimitate al persoanelor care generează aceste date. Toyota are nevoie de milioane de ore de date reale pentru a valida vehiculele autonome și roboții domestici. Un oraș întreg, trăit și respirat de oameni reali, produce exact tipul de informație care nu poate fi simulată în laborator.

Paralele cu alte experimente similare există, dar niciuna nu are această scară. Google a încercat ceva asemănător cu proiectul Sidewalk Toronto - un cartier inteligent în Canada - dar l-a abandonat în 2020, parțial din cauza presiunii publice legate de confidențialitate. Amazon a creat un campus extins în Seattle cu facilități pentru angajați, dar fără componenta de supraveghere integrată în infrastructura rezidențială.

Woven City merge mai departe decât oricare dintre precedente. Nu e un cartier smart de birouri, ci un experiment care include dormitoare, bucătării, spații de joacă pentru copii - viața privată în sens deplin, transformată în set de date.

Ce urmează? Toyota plănuiește să extindă treptat comunitatea și să deschidă parțial proiectul partenerilor externi. Rămâne de văzut dacă modelul va fi exportat - dacă alte companii sau chiar guverne vor prelua conceptul de „oraș ca produs de testare". Dacă da, conversația despre unde se termină confortul și unde începe controlul va deveni mult mai urgentă. Un lucru e cert: Woven City nu mai e ficțiune speculativă. E deja acolo, și cineva doarme în el în seara asta.