Dacă ai crezut că lista teoriilor bizare despre Marte e epuizată, un fost militar american a mai povestit o dată acest capitol. Joe McMoneagle, fost membru al armatei SUA implicat într-un program de „remote viewing”, susține că a „văzut la distanță” rămășițele unei civilizații antice pe Planeta Roșie. Iar după el, locuitorii ei nu erau extratereștri în sensul clasic. Erau oameni.

Povestea nu e nouă. McMoneagle a mai relatat-o, inclusiv în martie 2025, în podcastul „American Alchemy”, dar a revenit asupra ei într-o discuție din podcastul „Align”, găzduit de YouTuberul Aaron Alexander. Ce spune acolo sună ca scenariul unui film SF de duminică seara. Merită însă înțeles întâi de unde vine totul, pentru că sesiunea despre Marte apare chiar într-un document CIA desecretizat, intitulat „Mars Exploration”, datat 22 mai 1984, în care ținta vizată era planeta Marte, în urmă cu aproximativ un milion de ani.

McMoneagle a făcut parte din Proiectul Stargate, un program înființat în 1977. Scopul declarat era investigarea posibilității de a folosi fenomene psihice în scopuri militare. Proiectul a rulat 18 ani, până când a fost închis în 1995.

În centrul lui stătea „remote viewing”-ul: presupusa abilitate de a descrie obiecte sau locuri aflate la distanță mare, fără să fii acolo fizic. Ideea este considerată pseudoștiință. Cu toate astea, a ajuns suficient de cunoscută încât să inspire cartea „Bărbații care se holbează la capre” a lui Jon Ronson, apărută alături de serialul „Crazy Rulers of the World”. Cartea a fost ecranizată într-un film cu George Clooney. McMoneagle a fost printre cei intervievați de Ronson.

În podcast, fostul militar a explicat că el crede ferm că fenomenul este real. A făcut și o distincție interesantă: unele experiențe în afara corpului sunt, în opinia lui, observații obiective, altele sunt subiective. Despre cele subiective a avertizat că trebuie să fii atent, pentru că „fiecare om își trăiește propria lume”. Tot el a spus, într-un moment de sinceritate cosmică, că oamenii sunt „extratereștri”.

Apoi a ajuns la Marte. Potrivit lui, a fost ținta unei sesiuni de remote viewing pe planetă, iar rezultatul l-a înfuriat. Motivul ține de logica lui: dacă nu poate dovedi mai târziu ce a „văzut”, nu învață nimic nou despre metodă. Așa că a păstrat tot materialul și a făcut ceva neobișnuit pentru un psihic: a căutat confirmare într-un loc cu instrumente reale.

Conform relatării lui, a mers la Jet Propulsion Laboratory, pe Coasta de Vest. Le-a dat celor de acolo coordonate de tip GPS ale zonelor pe care spune că le-a vizualizat. Un om de acolo i-ar fi răspuns că „e vechiul oraș de pe Marte” și ar fi deschis un sertar din care i-a dat negativele fotografice 4x4 pentru acele zone.

De aici încolo, interpretarea e doar a lui McMoneagle. Spune că imaginile arată fundații de clădiri, mașinării defecte și parțial distruse, poteci, drumuri și mine. A mai văzut, zice el, și un „container de transport”. Concluzia lui: tot ce a văzut implica oameni. „Sunt exact ca noi, doar că de două ori mai mari”, a explicat, adăugând că diferența de dimensiune s-ar putea explica prin gravitația mai mică de pe Marte.

Urmează partea în care teoria devine și mai ambițioasă. McMoneagle recunoaște că face o „presupunere lungă și hazardată”: poate e vorba chiar de noi. Ipoteza lui este că pe Marte s-a întâmplat ceva care era pe cale să ne extermine ca specie, iar oamenii au fost aduși aici în mod deliberat, ca să fie salvați.

Trebuie spus clar ce nu are această poveste. Sursa nu conține nicio dovadă independentă. Nu există imagini publicate, nu există o confirmare din partea laboratorului menționat, nu există o analiză externă. Avem relatarea unui singur om, făcută într-un podcast, despre fotografii pe care nu le vedem și despre o conversație pe care nu o poate verifica nimeni. Iar fundamentul întregii povești, remote viewing-ul, rămâne în afara științei acceptate.

Tocmai de aceea cazul funcționează atât de bine ca fenomen viral. Combină ingredientele perfecte: un fost militar cu pedigree oficial, un program real și guvernamental, un laborator celebru, o planetă care alimentează imaginația de generații și un final grandios despre originea omenirii. Nu e nevoie să crezi în el ca să te prindă.

Mai e un detaliu care merită reținut. Am scris în iunie despre un alt fost remote viewer din aceleași programe, care susținea că ar cunoaște locațiile a patru baze extraterestre pe Pământ, în articolul [Spionul CIA care știe unde se ascund extratereștrii pe Pământ](583e838f-b338-4ad0-aaa2-0aa414d1da41). Pare să existe o mică industrie a foștilor „spioni psihici” care povestesc, decenii mai târziu, ce au văzut cu ochii minții. Publicul pare să nu se plictisească.

La final, întrebarea nu e dacă pe Marte există un oraș antic cu locuitori de peste trei metri. Întrebarea e de ce ne atrag atât de mult povești în care cineva a avut acces la un secret imposibil de verificat. Rămâne de văzut dacă McMoneagle va aduce vreodată imaginile pe masă. Până atunci, civilizația marțiană rămâne exact unde a fost: undeva între arhivele Stargate și imaginația unui fost militar.