Pe crestele Munților Sudirman din Papua, Indonezia, unde se află vârful Puncak Jaya (4.884 m), la doar câteva grade sub Ecuator, se află unul dintre cele mai bizare fenomene naturale de pe planetă: gheață și zăpadă care rezistă în plină zonă tropicală. Această „zăpadă eternă”, cunoscută local drept un simbol spiritual puternic, este pe cale să dispară definitiv, victimă directă a schimbărilor climatice, potrivit BBC.

Ghețarii din regiune fac parte dintr-un fenomen rar numit gheață ecuatorială – mase înghețate care supraviețuiesc la altitudini foarte mari, chiar dacă temperaturile din jur, la nivelul mării, rămân constant calde tot anul. Puncak Jaya, cel mai înalt vârf dintre Himalaya și Anzi, a găzduit timp de mii de ani un strat de gheață care servea drept reper geografic, climatic și spiritual pentru comunitățile indigene din zonă. Localnicii au atribuit acestor culmi înzăpezite o semnificație sacră, considerându-le legate de strămoși și de echilibrul natural al lumii lor.

Cercetătorii citați de BBC arată că suprafața acoperită de gheață s-a redus dramatic în ultimele decenii, de la aproape 1.900 de hectare în secolul XIX la aproximativ 16 hectare astăzi. Încălzirea globală a împins temperaturile la altitudine peste pragul critic necesar pentru ca zăpada să reziste tot anul, iar ceea ce cândva părea o excepție geografică stabilă a devenit o resursă în plină dispariție. Fenomenul are și o valoare științifică aparte: gheața ecuatorială oferă cercetătorilor date rare despre climatul trecut al regiunilor tropicale, informații greu de obținut altfel, din cauza rarității unor astfel de formațiuni la nivel mondial.

Pentru comunitățile locale, muntele are o încărcătură spirituală profundă. Poporul Moni îl numește „Mbainggela”, iar amungme îi spun „Nemangkawi”, adică „Săgeata Albă”. O activistă locală l-a comparat cu Mecca sau Vaticanul, subliniind importanța sa sacră pentru identitatea comunităților indigene. Dispariția zăpezii înseamnă, pentru ei, pierderea unei legături directe cu strămoșii și cu echilibrul natural al lumii lor.

Cazul se aliniază unui tipar deja familiar la nivel global: ghețari din Alpi, din Anzi sau din Africa de Est (precum cei de pe Kilimanjaro) trec prin procese similare de topire accelerată, fiecare dintre ei fiind considerat, la un moment dat, un martor geologic al stabilității climatice pe termen lung. Papua se adaugă acum acestei liste tot mai lungi de locuri unde natura arată semne clare de schimbare.

Rămâne de văzut cât timp mai poate rezista acest fenomen rar – estimările variază: BBC vorbește despre un an sau doi, BMKG estimează finalul lui 2026 sau începutul lui 2027, iar un studiu publicat în The Cryosphere plasează dispariția completă în jurul anului 2030. Odată dispărută, gheața ecuatorială din Papua nu va mai putea fi refăcută, iar comunitatea științifică ar putea pierde o sursă unică de informații despre trecutul climatic al planetei.