Jesse Eisenberg, omul care l-a jucat pe Mark Zuckerberg în «The Social Network», nu are cine știe ce încredere în tehnologia pe care Silicon Valley o împinge acum în toate domeniile. Actorul, scenaristul și regizorul în vârstă de 43 de ani a povestit într-un episod al podcastului «Variety's Awards Circuit», alături de Julianne Moore, cât de paranoic e când vine vorba de inteligența artificială generativă în cinema. Și a recunoscut ceva ce puțini artiști spun cu voce tare: face teste în secret cu AI-ul, doar ca să vadă dacă mașina începe să-i fure meseria.

Metoda lui e simplă și ușor comică. Îi cere AI-ului să scrie o scenă după o descriere dată, apoi citește rezultatul cu speranța că e jalnic. «Sunt total paranoic. Uneori experimentez cu AI ca să văd dacă se pricepe la scris. Și încă nu se pricepe», a explicat Eisenberg. După care a adăugat: «Sunt paranoic, așa că verific, și încă nu e bun. Slavă Domnului.» Despre scopul testelor a fost cât se poate de direct: le face ca să se asigure că rezultatul e prost, iar deocamdată e într-adevăr prost.

Pentru un scenarist, genul acesta de verificare periodică seamănă cu un ritual de liniștire. Tot el își dă seama cât de fragilă e liniștea: dacă astăzi scenele scrise de AI sunt de nefolosit, întrebarea rămâne cât mai e până când ele devin bune. «Deci sunt ușurat, dar cât de departe suntem până când va fi bun?», s-a întrebat Eisenberg, fără să ofere vreun răspuns.

Tocmai această incertitudine a transformat o simplă curiozitate tehnologică într-o neliniște profesională. Eisenberg nu spune că AI-ul scrie deja bine. Spune că nu știe când va ajunge acolo și că nu vrea să fie prins nepregătit.

Dincolo de scenariile slabe de azi, actorul are o teamă mult mai mare, despre felul în care am putea consuma filme în viitor. Eisenberg descrie un scenariu pe care îl numește el însuși neliniștitor: cinemaul făcut la comandă, strict pentru tine. «Cât suntem de departe de momentul în care un copil își pune o pereche de ochelari și zice: vreau să văd un film despre mine în care jefuiesc o bancă și apoi o sărut pe fata de care sunt îndrăgostit la școală? Iată poze cu ea, iată poze cu mine, și apoi apasă play?», a spus el. Și a încheiat scurt: «Sunt paranoic în privința asta.»

Imaginea e simplu de înțeles: un film în care tu ești eroul, iar decorul, distribuția și povestea sunt generate pe loc, după preferințele tale. Nu mai există cineva care să fi scris o poveste, nu mai există o sală în care să te uiți la același ecran cu alți oameni. Există doar tu, ochelarii și un algoritm care îți spune ce vrei să auzi.

Teama lui nu ține doar de calitatea artistică. Ține de ideea însăși de cinema ca experiență comună. Un film regizat și interpretat de oameni presupune un punct de vedere, o alegere, uneori o provocare. Un film făcut la comandă, cu tine în rol principal, n-ar mai provoca nimic, ci ar confirma doar.

Deși ar putea părea un discurs de panică, Eisenberg nu e pesimist până la capăt. Alături de colega lui Julianne Moore, el crede că spiritul creativ uman și experiența colectivă din sala de cinema pot rezista valului tehnologic. «Spiritele creative vor găsi căi să ne distreze și să ne încânte și să vorbească despre lucruri într-un fel în care poate computerele nu vor putea», a spus el. Apoi a adăugat un argument pe care orice iubitor de cinema îl simte instinctiv: «Oamenii vor să fie în aceeași cameră cu alți oameni, să se uite și să asculte povești.»

Chiar și așa, optimismul lui are o limită foarte practică. Ce îl îngrijorează cu adevărat nu e dispariția poveștilor, ci dispariția banilor din spatele lor. «Ceea ce mă îngrijorează este dacă vom mai putea câștiga un trai din asta. Nu sunt 100% sigur de asta», a mărturisit el.

Această distincție contează mult. Arta poate supraviețui fără să mai fie o meserie, dar tocmai de aceea o profesie care nu mai plătește nu mai atrage oameni talentați. Eisenberg pune degetul pe o frică pe care o împărtășesc scenariști, actori și regizori din toată industria: nu că oamenii vor înceta să mai creeze, ci că nu vor mai putea trăi din asta.

Într-un moment în care Eisenberg e foarte activ creativ, discursul lui capătă greutate. După succesul celui de-al doilea film regizat, «A Real Pain», el promovează acum următorul proiect de regie, «The Debut». Adică vorbește despre riscurile AI-ului din interiorul unei cariere care încă merge bine, nu dintr-una amenințată direct.

Poate de aceea mărturisirea lui sună atât de omenește. Nu e manifestul unui activist, ci confesiunea unui scenarist care își verifică periodic concurența, ca să doarmă liniștit. Până acum a dormit. Rămâne de văzut cât timp i-o mai permite tehnologia, care evoluează într-un ritm pe care nici el, nici industria nu îl pot anticipa.