Olivia Colman recunoaște că scenele intime o fac, de obicei, să se simtă extrem de stânjenită. Pe platoul filmului «Wicker», însă, lucrurile au stat altfel. Actrița a povestit acum, într-un interviu pentru Entertainment Weekly, cum au fost filmate secvențele cu parfum de adult din noua comedie romantică, iar răspunsul include un costum din răchită, doi regizori căsătoriți care au demonstrat personal ce vor de la scenă și un platou închis, în care toată lumea a râs mai mult decât s-a rușinat.

Colman joacă în «Wicker» alături de Alexander Skarsgård și Peter Dinklage, într-o poveste care sună exact cum pare: o pescăriță singură, singura femeie din sat cu meserie proprie, îi cere unui țesător de coșuri și vrăjitor local, interpretat de Dinklage, să-i facă un soț. Literalmente. El o ia în serios, își petrece nopțile cu răchita și construiește un bărbat din împletituri, interpretat de Skarsgård, special pentru ea. Ce urmează e o poveste de dragoste care o transformă pe fosta singuratică în subiectul numărul unu de bârfă din sat.

Trailerul sugerează că soțul din răchită nu e doar un obiect decorativ în viața conjugală a eroinei. Dacă în clasicul folk-horror «The Wicker Man» focul servea unor ritualuri sinistre, aici e vorba mai degrabă de focul pasiunii. Iar tocmai de aici pornesc scenele despre care vorbește acum Colman.

CONFESIUNEA ACTRIȚEI

«Mi se par foarte jenante scenele de sex și aici nu mi s-a părut deloc», a spus ea pentru Entertainment Weekly. Explicația ține de două lucruri: relația excelentă cu partenerul de platou și umorul care însoțea fiecare secvență. Când scena e și amuzantă, a precizat actrița, devine mult mai ușor de suportat.

Al doilea ingredient a fost abordarea regizorilor Alex Huston Fischer și Eleanor Wilson, un cuplu și în viața reală. Potrivit lui Colman, cei doi nu s-au limitat să dea indicații de la distanță, ci «demonstrau» personal ce vor să vadă. Efectul a fost cel de echipă: «Era ca și cum ne-am zis, bine, suntem toți în asta împreună.» Platoul a fost, desigur, unul închis, accesibil doar celor strict necesari.

FAPTUL CĂ PARTENERUL PURTA UN COȘ

La asta se adaugă un detaliu pe care Colman îl povestește cu un amuzament vizibil: dacă tot era cineva de plâns, acela era Skarsgård, care purta o armură de răchită. «Mi-am zis, săracul de el poartă un coș, așa că nu are rost să mă simt eu prea jenată, când sunt și alte lucruri în joc», a explicat actrița.

Întrebarea evidentă e: nu înțeapă? Colman a liniștit imediat spiritele și a descris costumul drept «moale». Deci nicio problemă de așchii pe platou, oricât de agresiv ar arăta materialul pe ecran.

CUM A DESCOPERIT SKARSGÅRD COSTUMUL

Partenerul ei de scenă a oferit partea tehnică a poveștii. Scenele intime au fost filmate foarte devreme în producție, în primele două-trei zile de lucru, ceea ce înseamnă că încă încerca să înțeleagă cum se mișcă în costum. «Restricțiile costumului au influențat scenele într-o oarecare măsură, pentru că le-am filmat foarte devreme», a spus el.

În pat, a recunoscut Skarsgård, nu ești deloc agil într-o astfel de armură. De aici a rezultat un proces de încercare și eroare: o poziție care nu funcționa se schimba, se căuta altă variantă și se continua. Adaptarea la ce permite costumul a devenit parte din coregrafia scenelor.

Costumul în sine, a mai explicat actorul, e făcut dintr-o combinație de materiale organice și sintetice, țesute astfel încât să urmeze felul în care se mișcă un corp omenesc. Lucrarea aparține celor de la Wētā Workshop din Noua Zeelandă, aceeași echipă care a creat recuzita, protezele și costumele pentru trilogia «Stăpânul inelelor».

DE CE CONTEAZĂ POVESTEA

Pe lângă ineditul premisei, «Wicker» miza pe o idee simplă: ce se întâmplă când un personaj izolat își «comandă» afecțiunea, iar comunitatea reacționează exagerat? Filmul pare să joace pe granița dintre basm popular, comedie romantică și satiră, cu o doză de absurd pe care distribuția pare s-o fi savurat pe deplin.

Mărturiile lui Colman și ale lui Skarsgård sugerează și altceva: atmosfera de pe platou a contat enorm. Când actorii se simt în siguranță și râd împreună, chiar și o scenă potențial incomodă iese naturală. Faptul că regizorii au ales să arate ei înșiși ce urmăresc a contribuit la acest climat de încredere.

Ce urmează depinde de public. Rămâne de văzut dacă amestecul dintre umor, romantism și un partener din răchită va prinde la spectatori. Până atunci, un lucru e sigur: Olivia Colman a transformat o filmare care ar fi putut fi un coșmar de jenă într-o poveste de culise în care, pe bună dreptate, cel mai incomodat om de pe platou a fost cel care purta coșul.