Asta chiar e o stire ciudata dar reala. Adunarea Generala a ONU a adoptat vineri, cu un vot de 164-1 si 6 abtineri (Estonia, Georgia, Lituania, Moldova, Serbia si Ucraina), o rezolutie prin care se cere o reprezentare mai corecta a continentelor pe hartile lumii. Statele Unite au fost singura tara din lume care a votat impotriva.
De ce se intampla asta? Practic majoritatea hartilor pe care le vedem zi de zi folosesc proiectia Mercator, facuta prin secolul 16 pentru navigatie, care distorsioneaza masiv proportiile - tarile din emisfera nordica par mult mai mari decat sunt in realitate, iar cele din apropierea ecuatorului, cum e Africa, par mai mici. De exemplu, pe harta clasica Groenlanda pare cat toata Africa, desi in realitate Africa e de vreo 14 ori mai mare.
ONU vrea sa treaca la Equal Earth, o proiectie equal-area creata in 2018 de Tom Patterson, care respecta mai bine proportiile reale ale continentelor. Ideea vine mai ales din partea tarilor africane si a organizatiilor care sustin ca vechea harta perpetueaza o viziune coloniala si distorsionata asupra lumii, unde Europa si America de Nord par centrale si dominante, iar Africa mica si marginala. Important de precizat: hartile equal-area nu maresc Africa, ci doar elimina exagerarea pe care Mercator o aplica zonelor polare, asa ca Africa va aparea la dimensiunea ei reala, nu mai mare decat este.
Statele Unite insa s-au opus votului, desi rezolutia a trecut oricum cu sustinere larga din partea celorlalte tari membre. Ambasadorul SUA la ONU, Mike Waltz, a declarat public ca rezolutia face parte dintr-un "proiect ideologic radical" si ca "rezolutii ca aceasta sunt scoici pe munca noastra aici si motivul pentru care institutia isi pierde credibilitatea".
Merita mentionat ca rezolutia nu e obligatorie juridic si nu interzice proiectia Mercator, care ramane in continuare valida si folosita pentru navigatie maritima si aeriana. In schimb, Franta a mers mai departe: ministrul de externe Jean-Noel Barrot a anuntat ca tara renunta la Mercator, explicand ca "SUA, Rusia si China capata o proeminenta vizuala disproportionata fata de Africa".
E genul de stire care suna mica dar are un impact simbolic urias - hartile pe care le vezi in scoli, in carti, pe internet ar putea arata diferit de acum incolo, iar discutia despre cum percepem lumea prin harti devine brusc politica. Practic o disputa despre proportii geografice s-a transformat intr-un subiect de tensiune diplomatica la nivel de ONU.
Trending·05 sept. 2026
ONU schimba harta lumii. SUA, singura tara din lume care a votat impotriva
Adunarea Generala ONU a votat o rezolutie pentru harti mai realiste, cu Africa marita si SUA micsorata. Americanii au votat impotriva.
de Redactia SOMSOM NEWS2 min citire



