O palmă primită în clasa a patra poate închide o ușă pentru totdeauna. Vlad Drăgulin a povestit că a primit-o de la sensei, la antrenament, și că nu s-a mai întors niciodată acolo. Șocul nu a fost doar fizic, ci și faptul că lovitura venea de la cineva care nu avea niciun drept să o dea.

"Băi, mi-am luat o palmă peste față, că mi-au țiuit urechile. Băi, nici mama, nici tata, băi, nic...", a spus Vlad Drăgulin, lăsând fraza neterminată.

În episodul 39 din Oleacă di Cringe, Speak și Vlad Drăgulin au discutat despre metodele de antrenament moștenite din perioada comunistă și despre ce lasă în urmă ele, la ani buni după ce copiii respectivi au devenit adulți.

Speak a relatat că antrenorul lui venea dintr-o școală sovietică și că nu se sfia să intre pe teren în mijlocul meciului pentru a lovi jucătorii. Mai mult, nici arbitrii nu erau feriți.

"Bă, ăla nu că dacă greșeai sau făceai ceva, dacă n-aruncai corect, nu țineai cotul sub mingi când aruncai, oprea meciu, oprea meciu, stop, fluiera, nu-l interesa de arbitri", a povestit Speak despre felul în care decurgeau partidele din copilăria lui.

Vlad Drăgulin a fost categoric în privința oamenilor care recurg la violență în relația cu copiii. El a susținut că aceștia nu au ce căuta lângă ei și că sunt deosebit de periculoși, pentru că nu au echipamentul psihic necesar ca să îi învețe pe copii ceva bun.

Discuția nu s-a oprit la sport. Vlad Drăgulin a explicat că și școala românească de teatru păstra reminiscențe post-sovietice, construite pe umilire ca metodă de lucru. În varianta lui, totul pornea de la aceeași premisă: că ești de căcat, că e de căcat ce faci și că nimic din ce livrezi nu este bine. Ideea era, aparent, că din demolare se va naște ceva mai bun.

Problema, spun amândoi, este că demolarea rămâne. Speak a recunoscut că are de ani de zile probleme mari cu încrederea, iar Vlad Drăgulin a descris același tip de sechelă rămasă din anii de formare. Nu e vorba de o amintire neplăcută care se șterge, ci de un mecanism care continuă să funcționeze mult după ce antrenorul sau profesorul a ieșit din peisaj.

De aici, conversația a făcut o întoarcere spre prezent. Speak a observat că același sentiment de insuficiență este produs astăzi la scară industrială de rețelele sociale, fără să mai fie nevoie de cineva care să fluiere și să oprească meciul.

"Da, dar eu cred că asta face social media în ziua de azi. Îți inspiră treaba asta că niciodată nu ești suficient, oricât ai face", a spus Speak.

Paralela e incomodă tocmai pentru că e simplă. Mesajul pe care generația lor l-a primit în sala de sport sau în sala de repetiții vine acum din telefon, livrat continuu și fără pauză, de către nimeni în particular. Diferența este că pe sensei sau pe antrenor îl puteai evita, așa cum a făcut Vlad Drăgulin când a decis să nu se mai întoarcă la antrenamente.

Concluzia celor doi rămâne cea formulată de Vlad Drăgulin despre adulții violenți din preajma copiilor: oameni care nu au ce căuta acolo. Restul, inclusiv neîncrederea rămasă în urmă, e doar factura.