Prezentatorul BBC Michael Woods, primul britanic surd care a escaladat Everestul, a rămas blocat în zona morții - la aproximativ 29.000 de picioare altitudine - după ce rezervele de oxigen i s-au epuizat. După ce a ajuns în siguranță, Woods a povestit pe social media despre situația extrem de periculoasă prin care trecuse, descriind cum se simțea slăbit și incapabil să coboare fără ajutor.

Conform LadBible, Woods a comunicat că se afla în dificultate și că lipsa oxigenului îi afecta grav starea fizică. Zona morții de pe Everest, definită în general ca porțiunea situată deasupra a 8.000 de metri (aproximativ 26.000 de picioare), este numită astfel din motive cât se poate de concrete: la acea altitudine, nivelul de oxigen din atmosferă este atât de scăzut încât corpul uman nu poate absorbi suficient pentru a susține funcțiile vitale pe termen lung. Fiecare minut petrecut acolo înseamnă o deteriorare progresivă a organismului.

Exploratorul se afla în cadrul propriei expediții personale Seven Summits, prin care urmărea să strângă fonduri pentru National Deaf Children's Society (NDCS). Echipamentul de comunicare i-a permis să transmită mesaje echipei de la bază, care a informat publicul despre situația sa. Potrivit surselor disponibile, Woods a mai comunicat că se simte extrem de slăbit și că starea sa s-a agravat după ce a rămas fără oxigen suplimentar.

Zona morții nu este doar un termen dramatic - este o realitate fiziologică brutală. La altitudini de peste 8.000 de metri, presiunea parțială a oxigenului scade atât de mult încât plămânii nu mai pot oxigena sângele în mod eficient. Creierul, cel mai vulnerabil organ la lipsa de oxigen, începe să funcționeze defectuos în câteva minute. Simptomele includ confuzie, halucinații, pierderea coordonării motorii și, în final, pierderea conștienței. Chiar și alpiniști experimentați, cu rezerve de oxigen și echipamente de ultimă generație, pot muri în această zonă în câteva ore dacă rămân blocați.

Cazul lui Woods adaugă un nivel suplimentar de complexitate: ca persoană cu deficiențe de auz, comunicarea cu echipa de salvare în condiții extreme de altitudine și de stres fizic devine exponențial mai dificilă. Gestul său de a urca Everestul era în sine o declarație - o demonstrație că limitele impuse de societate pot fi depășite. Dar natura nu negociază cu simbolismul.

Ascensiunile cu scop de conștientizare sau strângere de fonduri nu sunt noi. Everestul a atras de-a lungul deceniilor exploratori care voiau să transmită un mesaj - despre rezistență umană, despre incluziune, despre depășirea prejudecăților. Fiecare astfel de expediție expune, însă, aceeași realitate: muntele rămâne unul dintre cele mai periculoase locuri de pe planetă, indiferent de motivație.

De la tragedia din 1996, imortalizată în cartea «Into Thin Air» a lui Jon Krakauer, lumea a devenit mai conștientă de riscurile extreme ale zonei morții. Totuși, în fiecare sezon de ascensiune, noi tentative continuă - unele reușite, altele nu.

Michael Woods a coborât în siguranță din zona morții, fără a fi salvat în mod oficial - sherpa-ul său l-a întâlnit la aproximativ 8.400 de metri și l-a ajutat să finalizeze coborârea. Experiența sa, povestită pe larg după revenire, ar putea redefini felul în care astfel de expediții sunt planificate și asigurate logistic în viitor. Cert este un singur lucru: Everestul nu face concesii, indiferent de cine urci sau de ce urci.