Misiunea Artemis II s-a încheiat, în mare parte, ca un succes răsunător. Echipajul de patru astronauți NASA a stabilit recordul pentru cea mai mare distanță parcursă vreodată de oameni față de Pământ, a surprins imagini spectaculoase cu fața ascunsă a Lunii și a pregătit terenul pentru prima încercare de aselenizare cu oameni la bord din ultima jumătate de secol. Au existat și probleme mai puțin glorioase, cum ar fi cele legate de toaleta de la bord, dar în ansamblu misiunea a mers conform planului.

Acum însă apare un efect secundar la care nimeni nu se gândea. Conform unui studiu publicat în revista Geophysical Research Letters, lansarea rachetei din aprilie a sfâșiat o parte din atmosfera superioară a planetei noastre, într-un mod suficient de puternic încât să afecteze semnalele GPS. Informația a fost preluată de Space.com, iar sursa noastră principală este Futurism.

Cum au descoperit cercetătorii golul

Echipa de la National Cheng Kung University din Taiwan a pornit de la o idee simplă: să analizeze datele primite de la receptoare GPS aflate la sol. Cu ajutorul lor, cercetătorii au reconstituit cum a modificat racheta Space Launch System concentrația de electroni liberi din atmosfera Pământului, mai exact din ionosferă, stratul superior încărcat electric.

Rezultatele sunt notabile. În lucrarea lor, oamenii de știință notează că observațiile asupra conținutului total de electroni din timpul misiunii lunare Artemis II au arătat perturbații ionosferice rare, care s-au repetat în trei momente diferite. Lansarea a declanșat unde de șoc și perturbări la scară largă, fără precedent, în America de Nord.

Trei manevre, aceeași regiune

De ce trei momente distincte? Pentru că racheta nu a lovit ionosfera o singură dată. Space Launch System, una dintre cele mai puternice rachete construite vreodată, a executat trei manevre: lansarea inițială, o aprindere a motoarelor la apogeu și injecția translunară, adică impulsul care a trimis nava spre Lună. Toate trei au avut loc deasupra aceleiași regiuni, ceea ce a amplificat efectul asupra aceluiași petic de cer.

Cercetătorii compară rezultatul cu ce fac furtunile solare puternice, doar că într-un interval de timp mult mai scurt. Concluzia lor este că manevrele de aprindere a motoarelor executate în interiorul ionosferei reprezintă o sursă distinctă și repetabilă de vreme spațială antropogenă, adică provocată de oameni, dincolo de perturbările deja cunoscute din faza de lansare.

De ce ar trebui să-ți pese de un GPS defect

Poate că sună a problemă de laborator, dar consecințele sunt cât se poate de concrete. Charles Lin, profesor de științe ale Pământului la National Cheng Kung University și coautor al studiului, a explicat pentru Space.com cum ar putea arăta o eroare de poziționare în practică. Potrivit lui, o eroare de câțiva metri este suficientă ca o mașină autonomă să schimbe banda. Impactul ar putea fi puternic nu doar asupra vehiculelor care se conduc singure, ci și asupra poziționării dronelor.

Gândește-te cât de mult depinde tehnologia de zi cu zi de un semnal GPS curat: navigația din telefon, livrările cu drone, agricultura de precizie, transportul autonom. Un nor de electroni deplasat poate strica totul fără ca vreun hacker să atingă vreun server.

Nu e prima dată când cerul ne încurcă GPS-ul

Fenomenul nu e complet nou. Și furtunile solare puternice pot face ravagii în sistemele de poziționare. În noiembrie anul trecut, un val major de activitate solară a eliberat suficiente particule încărcate cât să provoace erori semnificative de poziționare, de peste 33 de picioare, adică aproape 10 metri. Un studiu de la acea vreme concluziona că asta e suficient pentru a perturba industriile de agricultură de precizie și transport autonom din SUA.

Diferența e că de data aceasta cauza n-a fost Soarele, ci o rachetă lansată de noi înșine. Iar asta schimbă puțin perspectiva: dacă explorarea spațială devine mai frecventă, cu mai multe lansări și mai multe manevre în atmosfera superioară, efectele pot deveni un obstacol recurent.

Ce propun cercetătorii mai departe

Echipa nu cere oprirea lansărilor, ci mai multă atenție. Autorii recomandă ca, înaintea viitoarelor misiuni, să fie studiate efectele acestor perturbații asupra sănătății ionosferei în ansamblu, precum și asupra sistemelor globale de navigație și a comunicațiilor în înaltă frecvență. Cu alte cuvinte, înainte să trimitem următoarea rachetă spre Lună, ar trebui să știm ce se întâmplă cu cerul pe care îl străbate.

Rămâne de văzut cât de serios vor lua agențiile spațiale avertismentul, mai ales că ritmul lansărilor crește. Un lucru e sigur: data viitoare când GPS-ul tău o ia razna fără explicație, cauza ar putea fi mult mai îndepărtată decât crezi.