România are un paradox serios în relația cu inteligența artificială. Pe de o parte, avem specialiști excepționali, oameni care înțeleg tehnologia la nivel profund și care contribuie activ la conversația globală despre AI. Pe de altă parte, ca sistem, suntem în urmă. Mult în urmă. Asta a fost unul dintre cele mai importante subiecte ridicate în podcastul LA FILEU cu Ana-Maria Stancu, un episod în care s-a discutat deschis despre starea educației digitale din țară.

Un detaliu care spune tot: în ultimii ani, peste 3000 de profesori au fost instruiți despre utilizarea AI în educație - nu printr-un program național coerent, ci prin inițiativa unor specialiști independenți. Ministerul Educației nu a reușit să construiască în trei ani un curriculum standardizat și funcțional pe această temă. Între timp, elevii folosesc ChatGPT zilnic, fără să înțeleagă cum funcționează, ce limite are și ce riscuri implică.

Problema nu e doar la nivelul școlilor. În administrația publică, nivelul de alfabetizare digitală e similar. Angajații nu știu să folosească AI eficient, nu înțeleg ce înseamnă un prompt bine construit, nu știu să verifice outputurile sau să identifice alucinațiile. Rezultatul e că fie evită complet tehnologia, fie o folosesc naiv, cu riscuri reale pentru calitatea deciziilor și securitatea datelor.

În podcast s-a discutat și despre cum ar trebui să arate educația despre AI - nu ca materie separată, abstractă, ci integrată în modul în care gândim și lucrăm. Studenții care cercetează singuri, care susțin prezentări, care experimentează cu modelele AI învață altfel decât cei cărora li se explică teoria de la catedră. Implicarea activă face diferența.

Un alt punct important ridicat în episod e impactul AI asupra dezvoltării cognitive la copii. Folosirea excesivă a inteligenței artificiale fără înțelegere reduce capacitatea de concentrare și gândirea critică. Creierul, ca orice mușchi, are nevoie de exercițiu - iar delegarea gândirii către un algoritm nu e exercițiu. Recomandarea e să combinăm utilizarea AI cu metodele tradiționale de învățare, inclusiv cititul și scrisul de mână, care stimulează rețele neuronale pe care ecranele nu le activează.

La nivel de infrastructură, România are un proiect numit RO AI Factory, destinat creării unei infrastructuri de cercetare finanțată european dedicată inteligenței artificiale. E un pas în direcția bună, dar proiectele de infrastructură fără o strategie clară de educație și adoptare rămân în cel mai bun caz simbolice.

Concluzia e simplă dar grea de digerat: tehnologia nu așteaptă după sistemul educațional. Fie ne mișcăm mai repede, fie decalajul dintre cei care știu să folosească AI și cei care nu știu devine un nou tip de inegalitate socială. Una cu consecințe pe termen lung.