Netflix a adus înapoi unul dintre cele mai infame experimente din istoria psihologiei. Serialul «The New Stanford Prison Experiment», în șase episoade, pune 30 de voluntari să joace rolurile de gardieni și deținuți într-o închisoare simulată. Psihologii care au vorbit pentru UNILAD spun însă că, înainte să ne uităm la spectacol, trebuie să înțelegem ce a mers prost data trecută și ce ne scapă și acum.

### Cum arată noua versiune

În serialul Netflix, cei 30 de participanți sunt plasați într-o secțiune dezafectată a unui centru de detenție pentru adulți aflat încă în funcțiune, în Canton, Georgia. Opt dintre ei primesc rolul de gardieni, iar ceilalți 22 devin deținuți. Experiența planificată pe două săptămâni include proceduri de primire la intrare, luarea amprentelor, recreere restricționată și acces programat la telefon.

Participanții pot pleca oricând, folosind cuvântul de siguranță «pineapple». Formatul introduce și etape speciale: o inversare a rolurilor și o perioadă finală în care deținuții se conduc singuri, fără gardieni. Seria este supravegheată de Alison Wood Brooks, specialistă în științe comportamentale și profesoară la Harvard, de jurnalistul Trymaine Lee și de Michael Cantrell, fost ofițer federal de corecție.

### Studiul original din 1971

Experimentul inițial a avut loc la Universitatea Stanford din California, în august 1971. Psihologul Philip Zimbardo, care a murit în 2024 și a rămas o figură controversată în domeniu, a recrutat 24 de studenți bărbați pentru o închisoare simulată. Unii au fost gardieni, alții deținuți, iar scopul declarat era să vadă cum reacționează oamenii la autoritate și la rolurile sociale primite.

Studiul trebuia să dureze două săptămâni, dar a fost oprit după doar șase zile, din cauza raportărilor de suferință psihologică și a tratamentului tot mai abuziv aplicat deținuților. De atunci, a devenit unul dintre cele mai discutate exemple de controversă etică în cercetarea psihologică, iar credibilitatea lui științifică a fost contestată ani la rând.

### Ce spun criticii despre metodă

Dr. Wildaliz Caro, colaboratoare medicală la Aura Recovery Center din Kentucky, indică o analiză a arhivelor făcută de cercetătorul Thibault Le Texier și publicată în «American Psychologist» în 2019. Potrivit ei, analiza a găsit dovezi că gardienii fuseseră îndrumați să se comporte într-un anumit fel și că datele fuseseră colectate părtinitor și incomplet.

«A repeta aranjamentul nu ar rezolva problemele etice și metodologice ale studiului», spune Caro. Ea explică de ce contează replicabilitatea, adică posibilitatea de a repeta o cercetare ca să vezi dacă rezultatele se confirmă. «Dacă oamenii de știință obțin un rezultat, dar nimeni altcineva nu îl poate reproduce, e un semnal de alarmă», adaugă ea.

### Siguranța participanților

Caro notează că, potrivit informațiilor apărute, șase participanți ar fi plecat din cauza intensității experienței. Ea precizează însă că asta singură nu dovedește vreo abatere. Mai important pentru ea este rolul măsurilor de protecție, în special al debriefingului, adică discuția în care participanții pot vorbi despre ce au trăit și pot procesa experiența. Chiar și așa, avertizează ea, astfel de măsuri nu pot garanta protecția împotriva unui rău psihologic.

### Lecția pe care o ratăm

Psihologa Gwenhwyfar Henry privește lucrurile dintr-un alt unghi. Pentru ea, temele centrale ale experimentului rămân importante, dar miza nu ar trebui să se reducă la întrebarea dacă autoritatea poate împinge oamenii spre cruzime. «Nu cred că avem nevoie de încă un spectacol cu oameni care se maltratează unii pe alții», spune ea. «Cred că trebuie să înțelegem cum ajungem capabili de asta și, mai ales, cum o oprim.»

Henry se întreabă cum ajung oameni altfel decenți să vadă în altă ființă umană problema. Dinamicile acestea, spune ea, nu rămân în laboratoare, ci pot apărea în familii, la locul de muncă sau în comunități.

### De ce contează acum

Pentru Henry, faptul că un experiment nu mai e repetat nu înseamnă că fenomenul nu există. «Să nu repeți ceva nu înseamnă că acel lucru nu există în lume», spune ea. Oamenii pot fi convinși să se întoarcă unii împotriva altora fără să-și dea seama că sunt manipulați.

Valoarea unei reveniri asupra studiului stă, în viziunea ei, în înțelegerea felului în care oamenii ajung să participe la comportamente dăunătoare, ca astfel de tipare să poată fi recunoscute înainte să prindă rădăcini.

UNILAD a cerut un comentariu de la Netflix. Rămâne de văzut dacă serialul va reuși să ofere mai mult decât un spectacol sau dacă va repeta exact greșeala pe care o reproșează experții: privitul la cruzime fără a-i înțelege mecanismele.