Ai crescut cu «Jurassic Park» și cu ideea că un țânțar prins în chihlimbar poate readuce la viață dinozaurii? Realitatea e mai discretă, dar în felul ei la fel de spectaculoasă. Pentru prima dată, oamenii de știință au confirmat prezența unor celule roșii fosilizate, care conțin heme, în oasele unui dinozaur care a trăit acum aproximativ 115 milioane de ani. Nu e sânge intact, nu e ADN și nu e niciun plan de resuscitare a unui T. rex. Este însă un semnal clar că moleculele biologice pot supraviețui în fosile mult mai mult decât credeam.

Descoperirea a fost făcută de o echipă internațională condusă de Universitatea Curtin din Australia. Cercetătorii au studiat oasele membrelor posterioare ale unui Aratasaurus museunacionali, un dinozaur teropod care a trăit pe teritoriul de azi al Braziliei. În oase au observat structuri microscopice sferice care semănau cu celulele roșii. Aspectul nu era însă suficient: aveau nevoie de dovezi chimice.

Mult timp, în paleontologie s-a crezut că produsele sângelui nu pot rezista procesului de fosilizare. Studii mai vechi au sugerat că unele structuri din fosile ar putea fi celule roșii, dar nimeni nu reușise să confirme asta. Acum, echipa a combinat chimia cu microanatomia și a obținut prima confirmare fără echivoc.

Cum au dovedit că nu e o iluzie

Probleme de acest gen apar mereu în paleontologia moleculară, pentru că aproape orice poate semăna cu o celulă la microscop. Pentru a elimina îndoielile, cercetătorii au folosit mai multe metode complementare. Prin cromatografie lichidă de înaltă performanță cuplată cu spectrometrie de masă, au identificat heme, componenta care transportă oxigenul în sânge, în interiorul celulelor roșii. Spectroscopia Raman și microscopia electronică prin transmisie au confirmat că heme se afla chiar în aceste structuri, nu doar în apropierea lor.

Contaminarea e cel mai mare coșmar în astfel de studii, iar echipa a verificat și acest aspect. Heme descoperit provine de la dinozaur, pentru că nu era amestecat cu produse de origine vegetală sau bacteriană, spre deosebire de heme detectat în stratul microbian din jurul fosilei. Cu alte cuvinte, semnalul chimic nu vine din mediul înconjurător.

Un detaliu fascinant privește felul în care s-au păstrat celulele. Ele au fost permineralizate cu hausmannit, un oxid de mangan care apare în natură. Autorii studiului sugerează că tocmai această mineralizare specifică ar putea explica de ce urmele de sânge au rezistat atât de mult.

De ce spun cercetătorii că e o schimbare de joc

Profesoara Kliti Grice, de la Curtin University, spune că a simțit că e vorba de ceva special în momentul în care datele chimice au început să se alinieze. Pentru ea, partea cea mai interesantă e că fosilele nu sunt doar oase și minerale: în condiții excepționale pot păstra informații moleculare și chimice despre organismele în sine și despre mediile în care au fost conservate.

Asta schimbă felul de a pune întrebări. Până acum, paleontologia putea spune cum arăta un animal și, uneori, cum se mișca. De acum, domeniul poate încerca să afle ce molecule biologice, sau resturi chimice ale lor, supraviețuiesc timpului geologic. Ce procese minerale, microbiene și de mediu le ajută să reziste? Și, mai ales, cum recunoaștem aceste semnale și în alte fosile?

Grice descrie descoperirea ca pe o dovadă de concept pentru ce ar putea recupera paleontologia moleculară din înregistrarea fosilă. Nu e doar o poveste despre un singur dinozaur, ci despre un instrument nou pentru un domeniu întreg.

O a doua privire asupra colecțiilor din muzee

Implicația practică e simplă și tentantă. În muzeele de pe tot globul stau fosile adunate de decenii, multe dintre ele analizate doar prin metode clasice. Dacă moleculele pot supraviețui în oase de 115 milioane de ani, merită să fie reluate cu tehnici moderne de analiză chimică și moleculară. Grice sugerează că ar putea ascunde o arhivă extraordinară de informații biologice, încă netestată.

Aici trebuie păstrată însă măsura. Studiul nu spune că avem sânge de dinozaur în stare lichidă, nici că se poate extrage ADN din asemenea fosile. Spune doar că heme, o moleculă asociată sângelui, a fost găsit în interiorul unor structuri care arată ca niște celule roșii, într-un os extrem de vechi. E un pas mic ca dimensiune și uriaș ca direcție de cercetare.

Ce urmează

Rămâne de văzut câte alte fosile vor da rezultate similare și în ce condiții. Ipoteza hausmannitului ca factor de conservare, de pildă, va trebui testată pe alte exemplare și în alte medii geologice. Dacă se confirmă, paleontologii ar putea ști unde să caute, în loc să spere la noroc.

Până atunci, rămâne ideea care contează: trecutul îndepărtat nu e complet șters. Uneori, la scară microscopică, mai poartă încă o urmă din ceea ce a fost viu. Iar de data asta, urma a fost confirmată.