Ai spus vreodată că semeni leit cu mama sau cu tatăl tău? Un fotograf canadian a decis să verifice asta în cel mai literal mod posibil: a luat două fețe din aceeași familie, le-a tăiat pe jumătate și le-a lipit una de alta. Ce a ieșit este un chip care nu aparține nimănui, dar în care recunoști pe cineva.

Artistul se numește Ulric Collette și lucrează în Quebec. Seria lui, intitulată «Genetic Portraits», pornește de la un experiment făcut în familie. Conform LADbible, ideea i-a venit în timpul unui proiect de autoportret care a durat un an întreg, realizat împreună cu fiul său. Voia să combine cum arătau cei doi și să vadă dacă rezultatul seamănă cu felul în care arăta el însuși în copilărie.

Când a văzut imaginile îmbinate, le-a găsit fascinante. Atât de fascinante, încât a hotărât să împingă ideea mai departe și să o încerce și cu alte rude. Din acel moment, ce părea un simplu joc vizual a devenit un proiect fotografic de sine stătător.

Cum funcționează experimentul

Metoda lui Collette e simplă în principiu, dar cere precizie. Fotografiază două rude în aceeași lumină și cu același cadraj, ca fețele să poată fi suprapuse cât mai fidel. Apoi ia jumătate din prima imagine și o îmbină cu jumătatea corespunzătoare din cealaltă.

Rezultatul este un portret hibrid. Unele trăsături par de copil, altele aparțin clar unui adult, iar ansamblul surprinde exact ce nu putem prinde de obicei cu ochiul liber: asemănările și deosebirile dintr-o familie, vizibile în același timp pe aceeași față.

Seria a început în 2008, ceea ce înseamnă că proiectul a crescut încet, de-a lungul anilor, odată cu oamenii pe care i-a fotografiat.

Detaliile care trădează familia

Cea mai interesantă parte a poveștii e unde caută artistul semnele rudeniei. Potrivit lui, asemănarea trăiește adesea în detalii mici: felul în care zâmbește cineva, expresiile feței, ridurile din jurul ochilor care urmează aceleași linii.

«Chiar și atunci când pare că nu există prea multă asemănare la prima vedere, există întotdeauna una», a explicat fotograful. Cu alte cuvinte, uneori ai nevoie să pui două fețe față în față, la propriu, ca să vezi ce ți-a scăpat privind fiecare chip separat.

Majoritatea oamenilor pe care i-a abordat pentru proiect au fost aleși tocmai pentru că semănau deja între ei. Dar chiar și în cazurile în care două rude nu păreau să aibă multe în comun, alăturarea lor a scos la iveală puncte comune greu de ignorat.

Un amestec, nu o copie

Collette atrage însă atenția că nu e vorba de magie genetică exactă. Imaginile finale sunt «un amestec, nu o copie». Chiar dacă anumite detalii se aliniază perfect, altele nu se potrivesc deloc, iar tocmai asta dă portretelor aerul acela ușor straniu.

Mai mult, artistul recunoaște că el e cel care alege ce parte a feței folosește și unde aliniază cele două jumătăți. Prin urmare, fiecare imagine reprezintă propria lui interpretare a asemănării dintre oameni, nu o demonstrație științifică. Nu e un test de ADN, ci o lectură vizuală făcută de cineva care chiar se uită cu atenție.

Portretele care l-au atins cel mai tare

Dintre toate imaginile, două îi sunt cele mai dragi. Prima o înfățișează pe fiica lui, Ismaëlle, alături de mama lui, Ginette, fotografiate când Ismaëlle avea 13 ani. «Asemănările sunt evidente și izbitoare», spune el.

A doua este un portret cu el însuși și cu tatăl său, realizat cu un an înainte ca acesta să moară. Collette o descrie simplu: «Ceva prețios». E genul de fotografie care depășește experimentul vizual și devine un fel de arhivă emoțională a unei familii.

Ce rămâne după ședințele foto

Artistul spune că proiectul funcționează pentru că oamenii se regăsesc în el. «Toată lumea se întreabă ce a moștenit de la părinți, iar aceste imagini oferă un răspuns parțial, dar foarte concret», a declarat el. Și crede că tocmai de aceea seria rezonează cu publicul.

Fiecare ședință o face cu toți participanții prezenți în aceeași încăpere. Iar ce îi rămâne cel mai mult în minte nu sunt trăsăturile, ci legătura dintre oameni. După spusele lui, cei care aleg să participe împărtășesc de obicei o apropiere reală, iar asta se vede și în imagini.

Un gen întreg de fotografie «înainte și după»

Collette nu e singurul fotograf care mizează pe contrastul dintre două imagini apropiate. LADbible amintește de Steven Burton, care a dezvoltat un proiect propriu în care le arată oamenilor cum ar arăta fără tatuaje. Ideea comună e aceeași: aceeași persoană sau aceeași familie, văzută în două feluri, spune mai mult decât o singură fotografie.

De ce ne atrage atât de tare

Poate că e simplu: ne uităm toată viața în oglindă și nu ne vedem niciodată cu adevărat. Ne auzim mereu spunându-ni-se că avem nasul bunicii sau privirea unchiului, dar rareori vedem dovada. Aici, dovada stă într-o singură față, construită din două.

Pentru cine nu s-a privit niciodată atent în ochii părinților, seria lui Collette e un experiment care invită la asta. Iar efectul tulburător vine tocmai din faptul că ceea ce vezi e familiar și străin în același timp: o față pe care n-ai mai văzut-o nicăieri, dar pe care o recunoști imediat.