Dacă vrei să înțelegi ce a însemnat televiziunea românească înainte să devină ce e azi, trebuie să vorbești despre Chestiunea Zilei. Emisiunea care a rulat din 1996 până în 2000 a fost, după cum a explicat Mihai Găinușă în podcastul SALVAT DE CLOPOTEL - EPISODUL 18, singurul late night veritabil pe care l-a avut România.

Găinușă a făcut parte din colectivul de scenariști al emisiunii, contribuind la monologuri, sketch-uri și la tot ce ținea de latura scrisă a show-ului. A fost un moment de cotitură în cariera sa, o perioadă în care a înțeles ce poate să facă umorul când este bine construit și curajos asumat.

Ce făcea Chestiunea Zilei diferită de restul televiziunii de atunci? Curajul. Epoca era una în care televiziunea românească ieșea din uniformitatea comunistă și încerca să găsească un limbaj nou. Majoritatea încercărilor erau timide sau imitative. Chestiunea Zilei a ales să fie altceva: directă, satirică, dispusă să atace absurdul politic și social cu unelte împrumutate din tradiția marilor late night-uri americane, dar adaptate la realitatea românească.

Impactul a fost real și imediat. Publicul a simțit că în sfârșit cineva vorbește pe limba lui despre lucrurile care îl supărau sau îl amuzau. Găinușă a descris această perioadă cu o afecțiune vizibilă, ca pe un moment în care totul era posibil și în care echipa cu care lucra împărtășea aceeași energie.

Contribuția sa la emisiune i-a consolidat reputația și i-a deschis uși. Dar nu a venit fără dificultăți. Găinușă a menționat și relația complicată cu unii șefi din industrie, inclusiv un conflict de viziune cu Călinescu, care l-a făcut să realizeze că independența profesională este mai valoroasă decât orice poziție confortabilă într-o ierarhie.

Aceste experiențe din anii '90 au modelat un principiu pe care Găinușă l-a aplicat constant ulterior: nu accepta roluri care îți limitează libertatea de expresie. Dacă trebuie să te cenzurezi pentru a păstra un job, jobul nu merită păstrat.

Episoadele din această perioadă, mai ales cele legate de Chestiunea Zilei, reprezintă un capitol important nu doar din cariera lui Găinușă, ci din istoria televiziunii românești în general. O fereastră scurtă în care un show de televiziune a reușit să fie și smart, și amuzant, și relevant în același timp. Trei lucruri care, din păcate, rareori se întâlnesc în același loc pe micul ecran românesc.