O șoferiță de autobuz din Bristol a ajuns în fața unui tribunal de muncă din Marea Britanie pentru ceva ce nu apare des în jurisprudență: un episod de flatulență atât de intens încât o colegă a rămas convinsă că femeia și-a făcut nevoile pe ea. Șoferița, Stephanie Bryan, a pierdut procesul prin care acuza compania Big Lemon de discriminare pe motiv de dizabilitate și de hărțuire.

Conform LADbible, care citează hotărârea tribunalului, totul a pornit dintr-un incident petrecut în ianuarie 2025. O colegă, Samantha Bingham, a intrat în tură și s-a așezat în scaunul șoferului la scurt timp după Bryan. Acolo a simțit un miros pe care l-a considerat greu de ignorat. Tribunalul a reținut că Bingham a observat «un miros puternic» în timp ce lucra în apropierea lui Bryan și că a crezut cu sinceritate că acesta venea de la Bryan.

Judecătorul Jonathan Walters a scris în hotărâre că tribunalul acceptă dovezile potrivit cărora mirosul era compatibil cu materii fecale, provocate posibil de o flatulență semnificativă care ar fi dus la murdărire. El a precizat că mirosul nu avea legătură cu urina sau cu incontinența urinară.

Efectele s-au văzut și acasă. Potrivit documentului citat de LADbible, după ce s-a întors la domiciliu, partenerul colegei a simțit și el mirosul și a întrebat-o dacă nu cumva s-a murdărit. Femeia a trebuit să-și scoată toate hainele, să le bage la mașina de spălat și să facă imediat un duș. Judecătorul a descris situația drept un episod «atât de semnificativ» încât a ajuns să afecteze rutina unei persoane în afara serviciului.

Când colega a abordat-o pe Bryan în legătură cu incidentul, răspunsul a fost, conform hotărârii, scurt și direct: «Toată lumea trage vânturi, toată lumea are gaze.» Tribunalul a reținut însă că Bryan a reacționat negativ la acuzații, deși colega era, în ochii instanței, preocupată în mod real și rezonabil de situația în care se afla.

Tribunalul a mai notat un detaliu care a cântărit în decizie: problema igienei a fost discutată în cadrul unei ședințe. Judecătorul a considerat că Bingham ridica o problemă reală de la locul de muncă, nu o acuzație menită să umilească.

Pentru a înțelege cum s-a ajuns la proces, contează contextul angajării. Bryan a început la Big Lemon în septembrie 2024, cu o perioadă de probă de trei luni. Perioada a fost prelungită până în ianuarie 2025 din cauza unor «îngrijorări legate de performanța» ei. După incident, în urma unei evaluări a perioadei de probă, femeia a fost concediată pe 24 ianuarie 2025, motivele invocate fiind condusul sub standard, progresul insuficient și relațiile cu colegii.

Bryan a dat apoi în judecată compania, susținând că a fost tratată nedrept din cauza unor dizabilități. Tribunalul a aflat că problemele de igienă ridicate în discuție au venit din plângeri ale colegilor și că ele priveau mirosul corporal, nu slăbiciunea vezicii urinare. Instanța a considerat că ședința privind perioada de probă a fost condusă corespunzător.

Punctul decisiv al cazului stă în ce știa angajatorul. Potrivit hotărârii, Bryan nu și-a informat șefii despre depresie, despre tulburarea de personalitate borderline sau despre o slăbiciune preexistentă a vezicii urinare. Tribunalul a recunoscut că aceste afecțiuni constituiau dizabilități conform Equality Act 2010, dar a stabilit că angajatorul nu avea cunoștință de ele. Prin urmare, conducerea nu avea de unde să știe dacă acestea ar putea contribui la problemele de igienă. Tribunalul a spus că nu există «absolut nicio dovadă» că Bingham ar fi știut ceva despre dizabilitățile invocate sau că ar fi trebuit în mod rezonabil să afle.

Tribunalul de muncă din Bristol a respins atât acuzația de discriminare, cât și pe cea de hărțuire, atât împotriva companiei Big Lemon, cât și împotriva colegei Samantha Bingham. În motivare, judecătorul a arătat că nu există probe că vreun tratament nefavorabil a avut legătură cu dizabilitățile ei. Concedierea a avut loc, a subliniat el, pentru că managementul a concluzionat, sincer și rezonabil, că Bryan nu și-a încheiat satisfăcător perioada de probă.

Dincolo de latura comică, cazul arată cât de importantă este comunicarea la locul de muncă. Un angajat care are o problemă de sănătate și nu o discută cu angajatorul își poate pierde ulterior argumentele în fața unei instanțe, chiar dacă afecțiunea este reală. Legea britanică protejează lucrătorii cu dizabilități, dar protecția presupune, în practică, ca angajatorul să știe sau să fi putut afla în mod rezonabil despre afecțiune.

Nimic din hotărâre nu spune că Bryan a mințit despre problemele ei de sănătate. Tribunalul a stabilit doar că ele nu au fost aduse la cunoștința firmei și că, în absența acestei informații, decizia de concediere nu putea fi legată de ele. Rămâne de văzut dacă femeia va face apel, însă pe hârtie verdictul este clar.

Pentru Big Lemon, compania de autobuze din Bristol, procesul se încheie cu o victorie într-un dosar pe care nimeni nu și-l dorea celebru. Pentru toți ceilalți, rămâne o lecție despre cum o simplă flatulență poate ajunge, cu documente, martori și un judecător serios, în arhivele unui tribunal britanic.