Timp de un deceniu, climatologii și o parte dintre decidenții politici au sperat că lumea poate limita încălzirea globală la 1,5°C peste nivelul preindustrial. Un studiu nou sugerează însă că această țintă nu mai este realistă. Cercetători de la Universitatea din Kansas arată că omenirea va depăși pragul în doar câțiva ani, cel mai probabil în jurul lui 2028.

Primul semnal de alarmă a venit în 2024, când temperatura medie anuală globală a depășit pentru prima dată cu 1,5°C nivelul preindustrial. Un singur an nu înseamnă neapărat o schimbare de direcție, pentru că poate fi doar o abatere izolată. Tot mai multe date sugerează însă că nu a fost un accident, ci parte dintr-o tendință pe termen lung.

Studiul publicat în npj Climate and Atmospheric Science pune cifre concrete pe această tendință. Conform cercetătorilor, între 1971 și 2025 Pământul s-a încălzit cu aproximativ 0,20°C pe deceniu. Între 2011 și 2025, ritmul a crescut la 0,40°C pe deceniu, adică s-a dublat. Pentru comparație, media a 26 de modele climatice folosite în prezent indică doar 0,29°C pe deceniu, mult sub ritmul real observat. Autorii spun că multe modele climatice anterioare nu au reușit să surprindă această dublare a ritmului de încălzire, iar estimarea de 2028 vine cu aproape un deceniu mai devreme decât proiecțiile anterioare.

Pornind de la această tendință, echipa estimează că planeta va trece de 1,5°C între 2026 și 2031, cel mai probabil în jurul anului 2028. Altfel spus, nu vorbim despre o problemă a generațiilor viitoare, ci despre ceva ce se va întâmpla în actualul deceniu.

Merită clarificat aici un aspect important: pragul de 1,5°C nu se referă la un singur an, ci la media temperaturilor pe o perioadă de 20 de ani. De aceea, faptul că 2024 a depășit izolat acest nivel nu înseamnă că pragul a fost deja atins oficial. Dacă estimările din acest studiu se confirmă, 2028 ar fi anul în care media pe termen lung ar trece efectiv peste 1,5°C, nu doar un an izolat.

Totul se leagă de Acordul de la Paris, tratatul internațional adoptat în decembrie 2015 la COP21 (semnat din aprilie 2016) de 194 de state și de Uniunea Europeană. Acordul urmărea să țină creșterea temperaturii medii globale „cu mult sub” 2°C peste nivelul preindustrial și, în paralel, să continue eforturile pentru a o limita la 1,5°C. Formularea era destul de elastică și nu transforma pragul de 1,5°C într-o limită strictă.

În 2018, un raport special al Grupului Interguvernamental privind Schimbările Climatice (IPCC) a insistat asupra diferenței dintre cele două praguri. Limitarea încălzirii la 1,5°C ar reduce semnificativ impactul asupra ecosistemelor, sănătății umane și bunăstării, comparativ cu 2°C.

Diferența de doar 0,5°C pare mică pe hârtie, dar pe teren poate însemna enorm. La 2°C, recifurile de corali ar dispărea aproape complet (pierderi de peste 99%, conform IPCC). Între 1,5°C și 2°C, numărul oamenilor expuși la caniculă severă, penurie de apă, sărăcie extremă și inundații crește cu sute de milioane. Recoltele se reduc, mai multe specii dispar, iar liniile de coastă avansează tot mai mult spre interior.

Din acest motiv, specialiștii insistă că ratarea țintei nu înseamnă să ridicăm din umeri. Martin Krause, directorul Diviziei pentru Climă din cadrul Programului Națiunilor Unite pentru Mediu (UNEP), a scris că unii ar putea fi tentați să renunțe la obiectivul de 1,5°C sau să-l înlocuiască cu unul mai ușor, de 2°C ori 2,5°C. În opinia lui, aceste strategii sunt greșite.

Argumentul lui este simplu: cu cât vârful de temperatură este mai ridicat și cu cât rămânem mai mult peste 1,5°C, cu atât riscurile cresc. Krause se întreabă cum poți face planuri concrete dacă nu știi ce înseamnă un vârf de 1,6°C, 1,7°C sau 1,8°C (sperăm, nu mai mult de atât). Fără aceste scenarii, nu poți planifica nici perioada de după vârf, când temperaturile ar trebui să scadă.

Ratarea pragului nu aduce un moment de cotitură dramatic peste noapte. Aduce mai degrabă o așezare treptată într-o realitate în care riscurile enumerate mai sus devin mai probabile, iar marja de manevră se îngustează.

Vestea nu este însă complet neagră. Faptul că 1,5°C va fi depășit nu anulează valoarea reducerii emisiilor. Fiecare zecime de grad evitată contează, iar limitarea încălzirii cât mai mult sub 2°C rămâne un obiectiv rațional. Rămâne de văzut dacă guvernele vor trata această dublare a ritmului de încălzire ca pe un avertisment serios sau ca pe încă un titlu de presă.

Pentru cititorul obișnuit, mesajul este simplu: perioada în care se putea spera că pragul va fi evitat s-a încheiat. Urmează o nouă etapă, în care miza nu mai este dacă depășim 1,5°C, ci cât de sus ajungem și cât de repede reușim să coborâm.